Poezie
E…femer(i)e.
1 min lectură·
Mediu
Aș călca pe stânci ascuțite iar cu tălpile rănite
Aș veni târâș timidă spre tine.
M-aș fâstici la vederea ta, m-aș înroși și mi-ar fi ciudă.
Mi-ar fi ciudă pe stâncile tari, nemișcate și aș vrea,
Măcar odată sa fiu dură ca ele.
Să rănesc alte nemernice ca mine ce își târăsc tălpile
Pe crestele mele mărețe.
Dar totuși aș veni.
Am ajuns.
Erai întors cu spatele .
Întepenit ca o salcie ce e prea ocupată să-și tragă seva.
Părea că râzi în hohote de mine și nu mai aveam putere
Să vin în fața ta iar tu erai de neîntors.
Două râuri paralele.
Doar al meu îți căuta albia căci apele tale erau
Mult prea repezi și învolburate să-și schimbe direcția.
Mă revărs singură în abis și surp stâncile ani întregi.
Și stâncile mor.
00889
0