Monica - Nicoleta Făgețean

mi se-agață de pleoape o noapte înfășată ca un șarpe cu dungi arămii trec cu picioarele stinghii marea roșie fregată căzând toată – jumătate a ta jumatate a mea între fluvii adânci nu e

în atelierul foto billy și jane - ea agățată de gâtul lui generos rochia roșie are mâneci scurte (iarnă abundentă afară) el încălzit binevoitor în mânecile mult prea lungi puloverul

am un prieten lup cu blana lucioasă acolo în staul când l-am întâlnit însăila firele portocalii de paie la geamul prin care trebuia să vin ochii lui nu au nimic special dar nu știu de ce

am să fac o mandala mare și neagră ochii mei căprui n-or să se vadă atunci la poarta verde mai puțin rotundă a satului cu ciori galbene înfipte gri există o singură explicație de mă simt așa de

n-am să mă ridic în pădurea culcată la pământ tu ai să-mi scoți din mănușile deșirate gâștele sălbatice cu care să mă îndupleci din nou: totul e la vedere, nu te mai ghemui bufnițele care umblă

trecea cu gheata în lesă pe străzile pregătite de stea, cutia prea strâmtă scotea la intersecții un icnet ușor ai să vii să-i vezi părul? te dorește mai mult decât o talpă care poate să latre/ ea

chiparoși elastic răsuciți în turbioane o, vincent sora soarelui și-a pus bereta galbenă pe urechea înfundată cu măslini (lumina are un spectru bogat: galeriile minei absorb discretele

mă mișc, între lucruri impermanente. ce eliberare! e de ajuns să privesc carcasa peștelui zburător. fără mațe, e atât de aproape de mine încui ograda secretă aflată în avalul pârâului. de ce aș

ploaia își cheamă pădurea în târg străchinile albe cântă fals, e frig deșir masca, moneda de schimb a penelopei pe pielea-fluviu ulise călătorește prin livada

stropul de ploaie și-a spart oglinda!

știi ce nu pot deschide? în spatele nasturelui lumina penele cad pe șotron, o cifră înghite talpa care bate pasul pe loc. umbra căutând sora soarelui există un aisberg de care mă izbesc. la

nu poate atinge cornul curat tapiseria palmei se deșiră

să mă nasc peste tine direct în cușca literelor, “se botează roaba lui dumnezeu nenăscută cu numele ei” - așa strigau nuntașii curajos așteptând dansul din jurul mesei iar vitraliile se

baton vanilat - zăpada în ușa brutăriei

poezia este ceea ce este în oceanul de cărți - un ruj la etajul cu calorifer mă simt mult prea bine în preajma ta cerul mestecă pe îndelete cartea de telefon a pământului interior cu

ca să se împlinească scripturile inimii mele devin arcașă în pădurea cu șoimi nimic să nu te piardă ¤ sapa milostivă pescuiește crini - ecou în lac ¤ stropul de vin pe

popcorn înflorind în punga de hârtie a clipei

atunci nu în răsuflarea mea am găsit pace nu câinele negru ca o unghie lovită era el fugarul trecea prin pereții mereu înfășați ai inima să mă privești cărunto de lanuri poți? sandale

femeia-copilă privește cuptorul. primise moștenire două hematii diferite. nu știa pe care o iubea mai mult. nu știa dacă iubea # mărturisesc că am mâinile roșii legată fedeleș nu-mi simt

la gâtul de pene al femeii, delfinul își fumează comodele amintiri toate albastre norii păreau ghețari în sos de cer senin – scurge-mă din supiera cu polonice răcoroase, o coadă de

semn de var la încheietură cotor nu de măr de carte fără foi copacii din noi ne luaseră de suflet vânzătorul de roșcove se împiedicase în coșul cu flori o femeie își dezvelise sub

pe banchetă, o lăcrămioară din ochiul scăpat al primăverii găurește lobul - mă fac streașină, în numele tatălui apa să curgă din nou jgheab de rouă, tare plouă, aleargă fetița buclată și mă

mugure deschis pe ramura ninsă - vrăbiuța