scrisoare

când intru în casa Domnului și văd rândunelele, inima îmi tresaltă! căprioara nu a trebuit să-și sacrifice inima în iarba înaltă un curcubeu cu aripi de prințese trezite la viață plimbă cu roaba ghirlanda de ceață sunt niște oameni cu haine exact până-n pământ – plutirea lor în cuvânt mă face să clipesc rar și cald o, iubesc secundele înșirate ca furnicile pe de-a-ntregul ruginind la soare lianele cântă nespus de viu! casa Domnului e așa de mare și de plină de multe făpturi, mai multe decât în arcă și e cineva care udă izvorul din mijlocul somnului toți îi zic Domnul teii din piață își scutură pietrele mici totul încape aici! uite peștii pe deasupra apelor înverzind și albinele cubic sădind acul mirării rinocerii și-au rotunjit colțul spre mlaștinile serii urechile înșirate pe labirintice trompe torc fildeșul zilei mamaie Victoria, am găsit casa milei...