Monica Mihaela Pop

Din păcate ( și când spun asta mă refer la mine) nu am putut fi cu voi acolo, la sărbătoarea lui Adrian. Motivul meu e cât se poate de obiectiv (examenul de licență) dar tot îmi pare rău că am lipsit.
Nu pot însă să nu mă bucur pentru apariția acestui volum de sonete, știu că înseamnă mult pentru Adrian și îl felicit din toată inima pe Adrian, pentru volum și mai ales pentru tăria și optimismul de care dă dovadă, optimism care, cu siguranță, i-a molipsit pe cei prezenți la eveniment.
Nu-mi rămâne decât să sper că voi avea bucuria de a mă afla, într-un fel sau altul, în posesia unui exemplar al sonetelor, cu semnătura autorului.


Felicitări încă o dată, din drag!

... nu te-am mai văzut de ceva vreme, de vină fiind probabil și faptul că am intrat cam rar pe site.
Și știi, ai dreptate cu acel \"ce\", o să renunț la el (dar nu din spirit de contradicție :)) ci pentru că e chiar în plus).

Mulțumesc pentru vizită și te mai poftesc!
Cele bune!

P.S. Și dacă nu voi mai intra pe site până de Sânziene, îți urez în avans la mulți ani și toate ce ți le dorești!

Cu mare drag!

... dacă acest poem e prea lung, nici o grijă. Precum bine știi, acum scriu mai concentrat, ca să compensez :)

Te pup la tâmplă!
Cu Drag!

Nenea Liviu, sunt curioasă ce-ți veni matale să treci pe la vechiturile astea de texte. Zău așa!

:)

Da, Ștefan, tocmai de-aceea!
Să-ți fie sufletul lin!

uite-așa ne trecem viața, tot plecând din noi sau, mai bine zis, făcând naveta între cele două părți ale sinelui, fără a ne gândi dacă cel (sau cei) care ne provoacă această continuă drumeție, o merită.


Te îmbrațișez!

... nu întâmplător am ales vioara ca imagine a tristeții mele. Plânsul ei, subțire sau grav, se mulează perfect sufletului meu.

Îți mulțumesc pentru aprecieri!
Cu bine!

... știi matale cum e femeia, mereu lasă ceva nespus, ceva ce să poată spune doar atunci când vrea dumneaei. Așa că, nu te mira de coconul cela, ori de fructul interzis, lasă!, le vine și vremea lor. :)
Și chiar dacă-mi voi tăcea, de pupat tot te pup. Uite-așa!

Tot binele!

... sper ca acest an să însemne și apariția primului volum de versuri cu amprenta sufletului meu printre rânduri. Mă bucur să aflu că mai sunt și alții care doresc acest lucru, nu pot fi decât măgulită.
Și-ți mulțumesc pentru prezența constantă, chiar dacă din umbră, aici!

Poate plecarea din sine e doar o formă de a privi durerea de la distanță, dar durerea, în toată complexitatea ei, e a celui ce o poartă. Desigur, orice suflet apropiat o poate alina întrucâtva, dar nu pentru mult timp. Ea rămâne, nu se vindecă și nu poate fi lăsată moștenire. Tristețea la fel!


Mulțumesc, domnule Atanasiu, pentru acest prim semn!
Cele bune!

... uite că la mine, cel puțin în acest poem, al cincilea anotimp e tăcerea, cea care ne macină de prea multe ori și care ne pierde printre gânduri și gesturi niciodată bine definite. Sunt sortită să-mi port tristețea ca pe un mărțișor, la butoniera vieții. De aceea, atunci când pot, îmi măsor imaginația cu surâsuri, împărțindu-le oricui fără să cer răsplată.
De multe ori am spus, o spun în continuare, mă regăsesc foarte bine într-un poem al Veronicăi Micle, \"Destinul\", poate de aceea tristețea îmi e atât de familiară.
Redau aici textul poemului:

\"Destinul mi-e să n-am nici un destin.
Destinul mi-e să port alte destine.
Un geam să fiu, strălimpede, străin,
să vă vedeți pe voi, privind prin mine.

Să nu vă aburească suflul meu
în nici un fel fereastra către lume.
Să nu exist - și-aceasta-i cel mai greu;
și ce e mai ușor - să n-am un nume.

Familia o am și nu o am.
Grădina verii în zadar mă-mbată,
iubirea mea e floarea de pe ram
ce fără fructe piere scuturată.

Iubirea mea ți-i poate anotimp.
Eu totu-i dau și nu-mi păstrez nimica.
Doar amintirea murmură prin timp:
Frumoasă-i bucuria, Veronica ...

Și aș fi vrut, atîta aș fi vrut
într-un urmaș să-mi recunosc iubitul.
Dar nu mi-e dat firescul început
pe care-l naște de-obicei sfîrșitul.

Și nu pot încă soartei să mă-nchin.
Străina-s nu de voi, ci doar de mine.
Destinul mi-e să n-am nici un destin,
destinul mi-e să port alte destine.\"


Cu drag!

așa e cum spui!
Deși sunt o fire veselă și deschisă, am totuși o anumită tristețe constantă, cronică. Asta însă nu mă oprește să te îmbrățișez, în virtutea unei alte boli cronice de care sufăr, anume iubirea față de oameni.

Cu bine!

steaua!

... iubitoare de versuri cu rimă, nu puteam trece pe aici fără să las un semn de prețuire. Am găsit o atmosferă calmă, rămasă cumva în urma anilor, un oraș înveșmântat în amintiri, adormit de ploaie, un poet cu sufletul descoperit, risipit în versuri de o blândă frumusețe.
Nu-mi rămâne decât să-ți mulțumesc pentru melancolica stare de bine pe care mi-ai creat-o.


Cu mare drag,
Monica Mihaela

Vă mulțumesc!

Din lipsă de timp nu pot acum să postez un răspuns adecvat, dar o voi face de îndată ce mă întorc la serviciu.

Cu drag!

Domnule Nițulescu, mulțumesc pentru comentariu!

Dar, zău, mie nu îmi pare ca aceste versuri să descrie iadul. Ba din contră, le-am scris ca pe o contemplare versificată a frumuseții și liniștii înaltului ceresc, în forma lui cea mai pură. Așadar citește, recitește și poate, poate, vei descoperi că nu e vorba de ceea ce crezi sau ți-ar plăcea să crezi.

Cât despre poezia Veronicăi Porumbacu, chiar nu are nici o legătură cu acest poem.

Da, o acceptare a ceea ce ne poartă și purtăm, a ceea ce ne risipește și risipim. Că a luat o formă rimată și ritmată e doar întâmplare.

Mulțumesc de trecere!
Cu drag!

Îți mulțumesc Alina, mi-ai făcut o surpriză plăcută! Chiar vorbeam zilele trecute cu Florina, îi spuneam ca aș vrea să merg la Iași in mai. Sper să și reusesc!

Încă o dată, cu drag, mulțumesc!

Sper să reușesc și eu să vin, măcar o dată, în Târgul Ieșilor. Tare îmi doresc!

Nici nu-ți trebuie ...


... curaj, Florin, ci doar aplecare asupra ideii. Oricum, eu tot mă bucur că ai lăsat un semn, chiar așa mic cum e.


Toate bune!