Poezie
Intermezzo
1 min lectură·
Mediu
Din tot ce-ar fi putut să mai fie
a rămas între noi o urmă,
răsturnată
ca un pătrar de lună tolănit la umbra nopții,
Alăturate, palmele întinse par un câmp de război,
proiecție inversă, distorsionată și impersonală
a unei îmbrățișări.
Impasibilă, linia întâi a vieții tale
își strigă renegarea
amenințându-mi prima linie a dragostei,
pentru singura vină de a fi prea mare
și neasortată
austerității care ne stăpânește pornirile.
Sufletele s-au întors cu spatele la noi.
La încheieturile mâinilor mai zvâcnesc, defensive,
amintirile.
De aceea,
ca într-o perpetuă prohibiție a trăirilor,
mimăm iubirea prin gesturi convenționale
și de strictă necesitate,
așteptând să se redeschidă sezonul
la fericire.
Numai de n-am uita să respirăm
între timp.
12 decembrie 2003
056
0
P.S. Eu as fi zis asa:
\"De aceea, mimăm iubirea
gesturi convenționale