Oglinzile mint

Timpul m-a uitat iar,
hoinarul,
așa cum în lipsa ta mă uită mereu
în colțul din stânga al cerului,
lăsându-mi tâmpla deschisă
la cea din urmă secundă a noastră.
Cuvintele tac în căușul pieptului
ecourile sângerii ale dorului de tine,
calendarul își măsoară trecerea
în bătăi de inimă pe vârf de capilar,
pasul se poticnește în umbră,
pierzându-mă.
De cealaltă parte a dimineții
îți văd ochii, umezi de tremurul stelelor,
iar aici,
afurisita asta de oglindă mă minte oval,
dintre malurile-i roșii de mahon,
spunându-mi (ce tupeu!)
că nu ești tu cel pe care-l destramă
din ieri, trecând prin mine, către mâine.
Dar iubire, atunci când vei reveni,
amintește-mi tu să nu mai cred niciodată
în oglinzi.




9 iulie 2003