mai există ...

există! cerul meu e acum mai înalt. de afară se aud cuvintele ciudate ale vecinilor. râs și plâns mă încearcă deodată. gândurile mi se amestecă printre degete. pe marginea lor frunze uscate reînvie. ochii închiși văd mai bine. imaginea ta e aceeași, clară. calm. un zâmbet joacă pe buza de sus. te simt. am câștigat încă o viață. galben și verde. ceva mai încolo o pată maro-aurie respirând liniștit. uneori mai tresare a vis. picătură roșiatică. o mână îmi prinde mâinile la spate. sunt condamnată să simt. totul. vulcanul ascuns de ape zvâcnește ritmic. lavă îmi curge prin vene. o scoică îmi răcorește tâmpla. perla ei mă privește tăcută, pulsând deodată cu mine. din val în val, freamăt neobosit al cărnii. oceanul mă închite apoi mă aruncă în șuier de balenă. mă mușcă meduze, mă sorb de voință. ca o sepie iubind mă învălui între degete. mii de brațe parcă mă țintuiesc, buimacă de atâtea fioruri. renasc iar și iar. pierdută sunt, catifea pe trup de femeie. sălbatic de cald în mine. roșu-portocaliu fierbând. apoi abandon. definitiv și irevocabil. imaginea ta e aceeași, doar că acum, arzi. cu mine. 2 decembrie 2002