Monica Manolachi

Vera, am găsit aici o idee frumoasă. Dar spre deosebire de celelalte formulări,

\"Carnea pe mine de ce sângeră
și ochii mei de sub gene
de ce fulgeră?\"

nu transmite mare lucru, pare o redare a unei imagini din mass-media fără a o trece printr-un filtru estetic.

\"De ce m-ai scuipat în fața dușmanului?\" e altceva, pentru că pare atât de diferit față de ce ar face o mamă în condiții de normalitate.

Oare asta simte războinicul oprit pentru câteva clipe în mijlocul unui câmp de luptă? Aș renunța la \"de verde\" în ultimul vers, pentru că se repetă \"verde\" într-un text atât de scurt și din cauza celor trei de \"d\".

Florina Ilis

Am citit textul acesta ca pe o alegorie a drumului parcurs de Andreea de la mama naturală la altă mamă, de acasă undeva departe, din Est în Vest. Mi se pare o distorsionare a mitului lui Cain și Abel, unde Andreea este un Abel feminin.

Nu-mi place plasarea femeii în postura de vinovată pentru că a rămas însărcinată. Textul cere o continuare din punctul meu de vedere, de altfel subiectiv. Dar poate că ai vrut să reliefezi absurdul la care se poate ajunge în relația mamă-fiică. Și aici îți dau dreptate.

Nu înțeleg de ce ai folosit stilul fără punct la finalul unei propoziții, stil care aparține Florinei Ilieș din Cruciada Copiilor. Poate este doar un exercițiu, însă pe mine mă face să-mi încrețesc fruntea dezaprobator. :-)

„A iscodi pre-texte”? Eu le-aș scorni...

M-am oprit la text pentru că am găsit preocuparea pentru un lucru căruia nu multă lume îi acordă atenție: până unde poți să mergi cu punerea în aplicare a unei idei, în cazul de față aceea de \"salubrizare\"?

Contrastul dintre faptul expus și \"miresmele dulgeci\" e menit să arate că puritatea și curățenia capătă de multe ori conotații macabre.

Am rezonat la modul de punere în scenă, dar subscriu la cele spuse de Narcisa.

Recent am scris și eu un text despre reacția față de așa-zisa salubrizare pe care unii o țin drept stindard pentru integrarea în tot felul de cercuri: \"Nu mi-e frică de câini, Noemi\".

Îmi place ideea. Și eu mi-am imaginat de multe ori obiecte contondente în zona asta dintre urechi! Primele două strofe sunt bune, la următoarele însă aș mai fi lucrat. Aș fi evitat “cerneală” de trei ori în text, nu rezonez la “mușchi de gânduri lipite” și nici la “măsele”… \"A urca spre rai\" mi se pare cam pleonastic, așa că aș fi folosit alt verb. Și poate în loc de creier aș fi folosit un alt cuvânt care să nu mă ducă imediat la organic. A, vezi cum plasezi virgulele, știu că în ziua de azi rar mai găsești pe cineva să te învețe cum e cu virgulele, dar din câte știu după se lasă un spațiu, iar înainte nu. Mai trec.

Ai surprins o imagine valoroasă prin \"oameni uzați îmi zâmbesc / nu pot (nicicum) să-i opresc\", însă la mine a ajuns alterată... Ce e bun: \"transcrierea nopții\", \"mă-nțeapă un vis cu albine\", brațe-vâsle, gânduri-mațe, \"cerul face avort\", \"joc fără arbitru\". Ce nu e bun: modul de îmbinare a imaginilor, formulările de tipul \"în loc să am\"... \"orice semi-om\" iar nu e o alegere fericită, ritmul șchioapătă... Dar sper să continui de dragul imaginilor care te vizitează. Poate că nu e nevoie să oprești tu rânjetul, poate că se va opri singur.

Ceva ceva ai vrut tu să transmiți, la mine a ajuns sub formă întrebăcioasă :-) Milka este ciocolată cu lapte. Ciocolată amară. Nu mai adaug întrebări per-verse de genul ce-ar fi dacă nu e vorba de fisu’ (parcă lipsește o cratimă aici, dar ne facem că nu vedem), pentru că atunci o să cadă fisa cu zdrangu’ prea tare.

dar ce spui despre laptele supt de la sânul unei țigănci? acela nu e la fel de pur? are \"pur\" grade de comparație?

Obiectez: “când trece tramvaiu\' ăla nenorocit plin de țigani” – ce ai, Andrei, cu tramvaiu’? Îmi place cum plasezi viața celor ce caută fericirea în cele mai simple lucruri într-un “might have been” și pe tine într-o hrană pentru ei. Totuși, eu cred că uneori trebuie să privim mai insistent. De ce “lapte” și nu “vin”?

Îmi place punctul de vedere. Se vede bine de aici de la mine. Poate pe alocuri e nevoie de mai multă concizie, dar nu neapărat. Unii ar întreba de ce scrii dumnezeu cu literă mică, în timp ce pe celelalte le-ai scris cu majusculă. Dar cât contează asta?

Prima parte e o idee foarte foarte. La vopsea m-am cam cam, dar poate e mai aproape de realitate. În a doua strofă mă întreb dacă lungirea e același lucru cu întinderea când te trezești din somn... \"nici măcar nu o cunoști\" Mă mai întreb dacă nu e vorba de poezie când citesc \"ea șchiopătează\"... și de ce. Parantezele din titlu nu mă deranjează. Și iar mă întreb dacă e de ajuns când reușești să transmiți ceva cu ele.

Am citit și uite ce mi se pare: textul are cursivitate deosebită, am întâlnit și câteva idei demne de atenție, precum imaginea mărului întins… de ce ar fi chinuitor? O să mă gândesc la asta. “Să fiu liniștea pură”… e clar. Voi reveni. Ce nu-mi place este că, citind și alte texte, am observat o lipsă de concentrare asupra coeziunii textului. Din fericire, aici nu iese asta în evidență.

Crina, m-am oprit la eseul tău pentru că mi-a plăcut ideea de a comenta texte din reviste \"de căpătâi\". Poate nu aș fi intrat să comentez dacă nu aș fi avut parte astăzi de o discuție în care s-a făcut diferență între societatea informațională și societatea cunoașterii. Poate că articolul scris de Andrei Cornea a avut ca temă numai societatea informațională, cum este (ne)înțeleasă de multe ori și care îi sunt neajunsurile. Bombardamentul cu informație nu este ceva nou, alte societăți au suferit mai mult decât noi din cauza asta. Pe de altă parte, nu pot să uit cele două ore de televiziune și desenele animate o dată la două săptămâni, nici refrenul \"două decenii de împliniri mărețe\" și nici ziarele în care nu prea aveai ce să citești înainte de ’89. Ceea ce este un fapt este că uneori, oricât de informat ai fi și oricâtă informație stocată ai avea pe un computer, nu e de ajuns pentru a trăi normal. Arhivarea este necesară, dar nu suficientă. Răspunsul la această problemă se pare că a apărut în domeniul economic, pentru că inițial a existat conceptul de economie a cunoașterii. Asta ar însemna în linii mari că la nivelul unei companii se iau în calcul nu numai capitalul așa cum e definit în manualele clasice (fix, circulant; material, financiar, uman). Se merge mai departe și se ia in calcul și capitalul intelectual, experiența în domeniu cuantificată nu doar prin numărul de ani, ci mai ales prin fapte.

UE chiar are pe site o politică bazată pe această combinație între societatea informațională și economia cunoașterii. Practic, rămâne înțeles că economia se bazează din ce în ce mai mult pe informație ca produs, ceea ce va spori accesul la informație pe măsură ce tot mai multe persoane au acces la internet, în timp ce societatea cunoașterii aduce în plus latura creativă, relațională, cea mai bună investiție fiind la ora actuală în capitalul intangibil, uman și social.

Mă uit puțin în articolul lui Andrei Cornea și selectez: \"dacă asimilarea hranei ne ține în viață, asimilarea informației menține spiritul viu, obligîndu-l să se miște și să se transforme. Totuși, ceea ce ne dorim de fapt nu este inovația, ci rutina, ordinea, și nu noutatea; numai că, pentru a dobîndi rutina, e adesea nevoie să devorăm contrariul ei.\" – probabil că asimilarea de informație nu este benefică dacă informația vine preponderent dintr-o singură direcție sau pe căi pe care nu le poți diferenția prea mult. Mă gândesc la o casă unde să spunem că nu există decât acces la un post de televiziune și la alta unde există numai acces la internet. Cât de viu te menține dacă asimilezi informație depinde nu numai de conținut, ci și de mijloc. Una e să \"te uiți\" la TV (să uiți de tine, de ce vrei să faci), și alta e să cauți ce vrei. Diferența pasiv-activ înseamnă mult. Internetul implică o deplasare ce-i drept mai intai mentală, dar în ultima vreme implicarea este din ce în ce și sufletească. Internetul devine un mijloc zilnic de comunicare. De aceea, societatea cunoașterii are nevoie de locuri de întâlnire, de aviziere, de portaluri, de camere de chat, de videoconferințe, de educație online, de întâlniri virtuale și altele. Chiar acest site este o expresie a acestei tendințe.

Poate ar fi util să avem la îndemână și articolul de la care s-a pornit:

http://www.algoritma.ro/dilema/fw.htm?current=NumAnt1.htm

Dacă mă uit puțin la expresiile din engleză, \"information society\" și \"knowledge economy\", este interesant că \"in-formație\" și \"in-formation\" sunt destul de înrudite în cele două limbi. În schimb, \"cunoaștere\" și \"knowledge\" au începutul comun, rădăcină care se găsește și în greacă, și în latină, și în sanscrită. Partea a doua însă diferă. În engleză, se crede că \"ledge\" ar veni de la \"lock\", care înseamnă \"acțiune, proces\" (de aici prețuirea faptei în ziua de azi, în sensul menționat mai sus). În română, \"cunoaștere\" este înrudit mai mult cu \"consciousness\" – conștiință.

Mă gândesc unde să fiu mai întâi: în avionul de cinci stele sau în bucătărie? Pietroiu-n geam face cât toate urările! De complezență. Am primit și eu odată un pietroi, de fapt două, dar n-am știut pe cine să dau vina! Acuma știu! :-)

Rețin ritmul adagio din acest poem, lipsa de cotidian și împletirea neostentativă a contrastelor.

În gândul unui bărbat nu se călătorește, te așezi ca la masă. Așa să fie?

Intenționat ai scris “voi fi sigur că după moarte...”, “...să fiu nemuritor”? e vorba de vocea gândului ghiduș? “tălpile ei sacre” și “caloriferul comunist” mi-au zgâriat puterea de înțelegere, dar poate ăsta a fost scopul. Am văzut personajul. Acum să vedem și ce mai face în continuare.

\"savuram pulsul infect\"... infect, ca o facere pe dinăuntru; ceva făcut, nu natural... mi-ar fi sunat mai bine \"mă miram de mine\" în loc de \"mă uimeam de mine\"

\"am simțit o poezie fără cuvinte\" - aici am stăruit. îmi amintește de acele clipe din viață când pur și simplu nu e nevoie de cuvinte pentru a comunica... sau cel puțin așa pare.

Dacă tot suntem la scara C, aș fi vrut să aflu mai multe despre personaje. Ori printr-un dialog mai bogat în intrigă, ori prin ceva mijloace de autoreflexie, ori prin detalii legate de interiorul camerelor, care să-mi spună ceva despre fiecare. Nu-mi place că personajele par un fel de pioni, nu tu regină, nu tu nebun sau măcar o tură... Mai cu viață, adică! Mă traduci. Ei și? Miza e cam plăpândă... “nu trebuia să fii la Brăila”... fii în loc de fi... prietenește... :-)