Poezie
Homo Sapiens
1 min lectură·
Mediu
cerul i se scurge-n ochi
o mare de foc îi vânează spiritul
infinitul zilnic îl invocă
gândind la limitata-i ființă
rozariul oportunității
n-a-nvățat să-l mânuiască.
l-a născut și
nu s-a obosit să-n întrebe:
vrei?
acum aleargă după vise, după scurte nebunii
ascunse-n spatele cascadei ce revarsă euforii.
și-a jucat întreaga lui avere
pe o carte,
care s-a-ntâmplat să fie,
întoarsă.
s-a lăsat cu minciuni de nas să fie dus,
să afle ce-i cu dragostea...
și s-a trezit în plus.
acum când infinitul lui e la sfârșit,
nebunul nostru
s-a trezit!
rozariul știe acum să-l folosească,
dar artrita-i avansată.
064406
0
cred că dacă s-ar lucra puțin, simplifica discursul, ar curge, atât ca formă, cât și ca mesaj, mai lesne. și ar putea fi și receptat ca atare.