Mocanu Adrian

mi-ai venit in pântec: luna; mi-ai ieșit prin pântec: soare.

vei veni la mine prin pustii? să mă îmbraci cu haină, să îmi pui pe cap coroană? nu te-am văzut clar intr-o seară, prin oglinda magică? zburai cu gâzele în câmpii? nu te întreb de ce. sigur ai

În gândul tău am existat, Mai înainte de aș fi simțire, De când în viață am intrat, Þi-am fost prezență ție. Prin trupul meu sens am primit, Cuvânt am luat, cuvânt am dat, Iar suflul mi

Din ghemotoc roz iese în întuneric melcul cu cap de girafă. În dreapta, floare lângă floare să plâng de alb-lumina coroanelor lor.

Între vârfurile valului, valului troianului, Înțeleg încă o data: credinta este din piatră, Când din ce-mi pare și ce înseamnă, Negândiții subiecți zbor spre cer ca zei în noapte Și întru-n

La un țambal, la o trompetă îmi cântă dresorul de animale, acela cu halei-hapa. Cum mă priveai in lumina de la lumânare, Te-am văzut. Ochii mi i-am șters cu cârpa care m-a omorât. Dupa

Pe drumul nostru din dale de piatră, o dală e întoarsă, acolo este familia noastră. Fântâna e adâncă, Castelul-i din stâncă. m-ai lăsat la țigănci purtând drumul roșu in păr și ne-am luat

O dată, demult, ca și cum chemat dintru a lucrurilor vrajă, luminile cerului de moment al meu, nu au mai fost lumini, și am conștientizat atunci că o perdea misterioasă a căzut instantaneu în jurul

Unde un sentiment criminal m-a trezit din somn Sabie mi-a pătruns în piept. Sufletul s-a dus în parfum de crizantemă. Cine mă mai omoară? Mi-am spus. Și mi-am adus aminte de mine Și am stat în

Adame, Adame, Vorba fărâmă, Duhul străpunge, Chipul iese din întuneric, ca fructul rupt in două de mâini. Adame, Adame, Atenția din tâmplele tale stă in scoarța copacului, ascultarea ta in

După o croire in vechea haină neagră, M-am dus în ipostaza(chipul) Celei ce se roagă, Tu ni Te-ai înălțat la ceruri Din afara Ta. Peste trupul în genunchi Și peste ființa mea

Totul se duce în neant și vine de acolo. Dacă las vreau, după cum vreau e logică în gând. Dacă fac devin împăcat cu mine. Credința mea mă va mântui. Ce era este în culoare densă Și urcă fără de

Trupul mi se lungise. Era alb. Si mă întrebam când voi reveni la normal. Piatra credinței era in pericol Și mi se retrăsese armatele șiroi In stânga, la Dumnezeu. Cel fără chip vroia să îmi

Amestec, suprapunere de sentiment. Atingerea ca sentiment. Când ai sentimentul că faci rău sau că faci bine referința o socoate. Acel sentiment că sunt așezat și acel indian din aeroport care avea

Pe orice drum o iei vei nega. Sunt cu simțurile trezite spre drumul oblic ce îl face gândul spre cea de a doua bară. Râsul și plânsul și traseul imaginat. Priveam din soare în sferă, unde în

Făptuind răul, voi coborî în cosmos, curgând ca apa pe un apeduct, direct în punga câinelui, care nu face decât să o ia și să treacă cu ea prin oglindă, ducându-se la eul meu ou, de pe pământ, unde

Vorba trimisă cu lumină și întuneric. Spun aluzii în un mod care îmi face rău. Am o liniște care acum îmi face rău, trebuie să vorbesc ceva, nu trebuie să las gândul. Îmi place când ceilalți

Vreau să știu și faptul de a cunoaște imediat. Vreau să respir cu tine viața. Vreau să mă rezem să adorm. Vreau să fie nu știu cum. A vrea și a putea în aceeași ecuație. A fi închis înseamnă a

Oamenii întruchipează ceva. Miros de grâu prins în o arcadă și chipul alăturat. Ea cu firea ei = chipul. Se scurge apa și îți rămâne chipul. A face răul, o curbă peste chipul celuilalt. Linie

Când nu merge ceva te gândești la ce e mai rău sau scoți defectele cuiva la iveală: păcătos etc. Când gândesc sunt ca două cercuri întrepătrunse ca în o formă de 8. Gând care se duce lângă ceea

Din stânga în dreapta iese imaginea bună. Plonjez privirea în imaginea cunoscută. Imaginea imi întră în ochi, adică în punctul din care a plecat gândul. Pe cât de lungă și lată și viu colorată era

Te rog Doamne, ține-mă închis cu firul gândului, deasupra, doar credința are un cer. Doamne învață-mă îndreptările Tale, pentru ca moartea să se uite la mine hătiș. Pocăindu-mă, bineplăcut să îmi

La pregătirea pentru spovedanie ca în pilda Domnului Iisus Hristos: se alege grâul de neghină, iară prin norul negru care în dreapta trece se vede soarele în plan orizontal.

După sărutul mic și ultimile clipiri calde m-am dus la geam să admir cum este iarna, dar suferința a atins în mine capete și curgeau lacrimi ce îmi topea zăpada... Plângeam venind \'napoi din