MITRUT S IOAN

o raza de soare da straluciri divine berii vantul se joaca cu gandurile si zulufii alba fata de masa concureaza sanii chelneritei o frunza imi gusta din bere doua torsuri aduc primavara in

sunt vara care se topeste pe pielea ta briza ce-ti mangaie plaja valul ce se sparge de gleznele tale alga ce-ti deseneaza hieroglife pe talpi scoica ce-ti sopteste la ureche taina celor o

scapara chibrit arzand intunericul din ochii mortii

incolacita in jurul spitei de bicicleta volbura ridicandu-si florile la cote tot mai inalte

nu stiu dar mie mi se pare ca ma trag de undeva de sus de undeva unde nu voi mai reveni niciodata dintr-o dimensiune necunoscuta mie dar stiuta de lacrima mea zilnic imi ridic privirea reusind

piinea inceputa paharul jumatate gol asteptand gura care le-a luat virginitatea

se darama zidurile caramizile isi recapata libertatea mortarul nu mai strange din dinti ideea prinde aripi calculul probabilitatilor se reactualizeaza iar cenusa devine vant

apa pe terminate florile in agonie vaza aurita sclipind in soare

ne cunoastem de la nunta hidrogenului cu oxigenul doua amenintari pentru marea linistii doua refugii pentru lacrimile marii doua faruri pentru convoiul degetelor doi nori inhamati la carul

privind retrospectiv copacul a fost chibrit privind in prezent copacul si chibritul sunt doua idei privind in viitor copacul si chibritul sunt humusul de cea mai buna calitate... gura ta

nalba o imbratiseaza iarba ii saruta gleznele dar ea banca suspina orfana

duritatea stancii se masoara in batai de inima pe minut in fisura sa agonizeaza atomii despuiati de lumina iar semnul inmultirii pregateste patul germinativ timpul dintre nasterea a doua stele

vii spre mine sub forma unui copac smuls din uitarea actualizata de uraganul din aparatu-mi circulator cu radacinile pline de lut care zici ne va feri de ochii lumii in cazul ca vom

langa cartea adormita cuvintele alunecand pe gheata ochelarilor

tatal meu care esti in mine sfiinteste-mi sangele si fereste-l de vointa mea odihneasca-ne chipul in fiecare lacrima sacrificata faca-se voia ta in ceruri iar a mea pe pamant dospeasca-mi

lumina calda ascunsa in nisipul ochilor visand

unde-i cel al carui cantec te-a ucis lasandu-si arcul-curcubeu si sagetile-i violete drept dovada de unde a venit si incotro s-a dus strainul infasurat in umbra? unde-i cel ce ti-a furat

te sun nu-mi raspunzi stiu ca esti acolo si tu stii ca stiu dar nu-mi raspunzi iti vorbesc dar tu-mi trimiti tacerea mi-e dor de sarea si saliva ta stiu ca si tie dar nu-mi raspunzi iti cer

soarele topit scurgandu-se pe piele intre azurul cerului si albastrul marii un popas verde in racoarea lutului

sa cauti durerea si sa dai peste fericirea ascunsa intr-un castel de nisip iar tu sa fii marea sa cauti fericirea si sa dai peste amagirea punandu-ti pistolul la tampla sa eviti

sa respir si ceva efemer te tii ca scaiul de mine eu te dau afara din atriu tu-mi reintri prin ventricul eu te proscriu din tara cordului tu intri triumfala in regatul cenusiu imi pribegesti

printre ramuri picura luna undeva cerul explodeaza speriind vantul care rupe crengi in fuga-i oarba charon imbarca ultimele flori de tei poezia tandari in traista colbului se aude suspinul

cantarul perfect da si ia in egala masura timpul

memoria mi-e plina cu poeti si antipoeti care-si duc mai departe lupta unii impotriva altora memoria lor e plina cu mine facandu-mi harakiri pentru cauza lor intre cele doua memorii poezia