Mitică Ion

Când la Paris ai să te duci, Tu bani ca să câștigi cu carul, Va trebui să te apuci Să faci... trotuarul.

Deși e astăzi plin de bani Nici să citească nu prea știe, Că a făcut doar patru ani De... pușcărie.

Cu păr bogat și cu mustață Ca Eminescu și-ar dori să fie, Deosebire mare e la față, Dar și mai mare e... la poezie.

Urmărindu-și zilnic țelul Se-ntâlnesc de-o săptămână; El ar vrea să-i facă felul, Ea ar vrea să nu rămână.

Mai latră șacalii nostalgici la lună Sperând să obțină, oricum, un folos, Instinctul de pradă în haită-i adună Atrași de-al puterii perene miros. De vremea-i urâtă, de vremea e bună, Corupți

Pentru ei de mult Dragostea-i prosperă; El este adult, Ea e... adulteră.

Când majoritatea, cât ar fi de proastă, Încă îmi dictează cum să mă comport, Se trezește-n mine spiritul de castă Și-aș pleca în lume fără pașaport. Zilnic mi se-nfige sula lor în

Neținând de sfaturi seamă Și-a mai procurat o damă Și-uite-așa netam- nesam A ajuns șahist-... bigam.

În eroare să îi ducă Pe femei și pe dușmani Cu proteză și perucă E de... douăzeci de ani.

Suntem pierduți, nu-i nicio mântuire, Speranțele zdrobite or să moară, Că s-a ajuns nimic să nu ne mire Când demnitatea tot mai jos coboară. Nu ținem cont de nicio amintire Și ne lăsăm prea

Fătuca asta durdulie Ce te-a lăsat fără un ban, Ia seama! S-ar putea să fie Un cal... troian.

Șeful nou, nu șeful vechi, Azi ceva tot schimbă, Face trasul de urechi După cel de limbă.

Ne-ați tot vândut iluzii ani de zile Și droguri de ridicol și sublim, Din somn, ca nu cumva, să ne trezim Și să recurgem la măsuri ostile. Ne-am comportat ca vitele docile Și v-am votat

Folosind Dunărea toată Nu mai este cu putință Nici cu Vanish să îi scoată Pata de pe... conștiință.

Decât să mor răpus de diabet, Mai bine mor răpus de secărică Și zică lumea ce va vrea să zică La băutură nu mă dau ascet. Mie de apă doar îmi este frică, N-o iau cu mine-n geantă, la

Până să își piardă postul Șefu-mi replica mereu: " Dacă vrei s-o faci pe prostul Vino-aici, în locul meu."

Deșteaptă-te, române, cât nu e prea târziu, Cât lațul disperării nu ți s-a strâns la gât Chiar dacă-n viața asta ai suferit oricât Și glasul rațiunii mai strigă în pustiu. Păcatul resemnării

Are stări când nu prea vede, Când de orice fleac se plânge, E-o mârțoagă ce se crede Un... pursânge.

Am vrut și eu cândva să fac avere, Azi nu mai vreau sau, poate, nu mai pot, Mă mulțumesc c-un mic și cu o bere Și-s fericit ca ultimul netot. Nu-mi mai doresc nici funcții, nici putere, De

Istoria o scriu învingătorii, Așa a fost, așa mereu va fi, Degeaba scormonesc cercetătorii Prin fel de fel de hrube și hârtii. Se-nvârte de-o vecie roata morii Din cea dintâi în cea din urmă

Din tot ce s-a prezentat, Împlinindu-și bine rolul, Cel mai mult a fost gustat ... Protocolul.

Cum vremea vine, vremea trece, Pe tine din priviri te-aș bea, Accidulată, blondă, rece, De-ai fi o... Stella- Artois.