Poezie
Iarnă
1 min lectură·
Mediu
De pe o punte strigă amărît un cîine
Spre cerul... ca o piatră cenuşie veche
Ce stă pe case depărtate. Şi ca un odgon
De smoală zace pe omăt un fluviu mort.
Trei pomi, văpăi negre, înghețate, amenință
La sfîrşitul oricărei lumi. Împlîntă tăios
Cu cuțite ascuțite în văzduhul aspru,
Unde o fîşie de pasăre atîrnă solitar.
Cîteva felinare merg în noroi spre urbe,
Lumînări stinse pentru leş. O pată
De oameni se chirceşte şi este-ndată
Înecată-n mocirla prăpădită, albă.
0010897
0