în cufărul meu
Știam că vine toamna dar nu o așteptam... misterioasa damă cu salbe de mărgean. Știam că-mi piere iarba și zilele le-nchid acoperindu-mi lada, proptită de un zid, sub iedera roșcată, plantată
din abis
Privind prin ploi mă vei simți in stropii abâtuți strigând în tunet deșertăciunea zborului înfrânt prin mlaștini alergând îmi vei cunoaște pașii retinuți și mă vei ști mă fugărea
tribut
Plătind tribut pentru sprâncene ridicate, din colțul gurii un reproș tardiv mi-a aruncat cu pietre iritate lovindu-mi, critic, irisul lasciv. În miezul nopții jefuit de vreme, crăpat de
Refugiu
Când lumea mi s-a arătat îngustă și nu am reușit s-o mai pătrund m-am îmbrâncit în gaura de șarpe să-mi zgârâi trupul într-un strâmt mai strâmt... Și am pătruns cum n-a pătruns
Iubește-mă-n...
Iubește-mă-n umbra pașilor tăi când tălpile-ți ard obosite sărută-mă-n gura de apă ce-o bei când gâtul iți arde de sete. Iubește-mă-n golul ce-l simți în stomac și-n tremurul genelor
azi-mâinele de ieri-
și, dacă într-o zi o zi la întâmplare - alege-o tu! eu vreau să fie mâine - mă vei iubi ? și, dacă mâine -știi, am uitat să-ți spun am scris pe un perete gândindu-mă la tine- mâine va
al lunii val...
Pe plaja noptii, linistita, Unde nici vantul nu pasea, Ci numai luna ravasita Pe cate-un mal mai atipea, stateai cazut, adus de ape un val frumos...printre delfini… Pareai pierdut… si prea
Om printre oameni
De ce nu stie omul, ratacitor prin lume, ca, orice pas il face, in urma, lasa urme ? de ce nu intelege, ca orice gand il spune, intruchipat in vorbe, tacerea o rapune ? de ce e insensibil la
nu ma ierta!
Stiu, tu ma ierti,cand obosita, ma-ntind in pat fara cuvant. Si ma pazesti...zambesc sfarsita si nu-ti ofer nimic mai mult... Ma las curtata in nestire de stranii ganduri ce-mi soptesc si-mi pun
pedeapsa
E timpul meu beteag, lipsit de continut… il vad intr-un toiag...si el, tocit demult... si-i scartaie privirea,rasufla tot mai greu... de-abia pasind aiurea...batranul derbedeu... Hoinar fara
plans de piatra
E mult prea cruda lumea…ce trece peste mine… Verde, plina de viata, razand de-a mea prezenta... mi-e tineretea dusa, pierduta in multime... surasul ei ma doare...apusa inocenta... cate culori
viata unui bibelou
Locuiesc intr-o vitrina, printre cupe de cristal… o lalea de parafina cocheteaza de un an, cu un crin de portelan, parfumat de nepoftitul saculet de naftalina, agatat de gatul sticlei cu
martorii iubirii noastre
Cativa metri patrati de vise, ingramadite-ntre pereti, pareau povesti, de Creanga scrise si nedescrise de poeti... Fara curent, o lumanare ne proiecta umbra-n tavan... Pictandu-ne intr-o
amurg...
Si iar te framanti si din vis te trezesc, liane de ganduri,ce-n gol te-mbrancesc… Trecutul te striga, te-ntoarce din drum... Iti uiti, iarasi, focul in ceata si fum… Si, iar, n-ai cuvinte si
Visul
Ma-ndrept catre tine, lumina, pierduta, in umbre timide, prin nori si copaci... ma-ndrept catre tine, cu trup si cu minte, cu sufletu-n vant , ratacit si stangaci... ma-ndrept catre tine si calc pe
inutil
Imi cauti adevarul prin gunoaie? Nu-l cauta!Poti sa te murdaresti... Imi cauti gandul, ratacit, prin ploaie? Ce sens mai are, n-ai cum sa-l zaresti... Ma vezi in fiecare om ...ce daca? Ti-am
pagan si bleg
Pagan mi-e sufletul si bleg, zadarnic vrea sa simta… Azi, de iubire il dezleg, nu-l las sa se mai minta... Ateu va fi si penitent....de prea multa dorinta... Te-a adorat ca un dement...in
scrisoare...
Un pix, o hartie si-un semn de-ntrebare, ma-ndeamna sa scriu cat e ziua de mare... raspunsuri sa caut, sa le-mpaturesc si langa trei puncte, sa-ti spun ce traiesc... e bine la mare, e viata si
cantec
Ca pe-un templu te contemplu, Stins in timp si in rastimp, Plans in vant si in cuvant… A ta fata, o prefata, Fara rugi si buturugi… Si cu ochi fara deochi… Si cu gura fara zgura… Un cant
