Poezie
tribut
1 min lectură·
Mediu
Plătind tribut
pentru sprâncene ridicate,
din colțul gurii
un reproș tardiv
mi-a aruncat cu pietre iritate
lovindu-mi, critic,
irisul lasciv.
În miezul nopții jefuit de vreme,
crăpat
de îndrăzneala de-a privi,
din globul ocular
brăzdat de vene
lacrimi revărs
în fluvii vineții.
Un inorog
din stele-ndoliate
ascunde vina albului știrbit
purtând sub aripi
visele furate
din tolba
infinitului privit.
În scâncet
de durere sugrumată
înghit în sec
și ochii mi-i închid
mă tai în cioburi
de privire spartă
și mă retrag
în zâmbetul
timid.
Sunt vinovată!
Am sfidat sublimul
plătesc tribut pentru sprâncene ridicate
că am prădat
de frumuseți
divinul
lăsându-i noaptea
neagră
de păcate.
001476
0