Poezie
plans de piatra
1 min lectură·
Mediu
E mult prea cruda lumea…ce trece peste mine…
Verde, plina de viata, razand de-a mea prezenta...
mi-e tineretea dusa, pierduta in multime...
surasul ei ma doare...apusa inocenta...
cate culori furate din curcubeul ploii...
imi reapar in cale si soarele mi-l fura...
iar, eu, raman in umbra, imbratisandu-mi norii,
necolorati de zambet, intunecati de ura...
Cat freamat, ce foiala si cata veselie,
m-ademenesc la viata, ma-mbie la simtire...
atata-nsufletire, nici nu stiam sa fie!
Dar imi sugrum pornirea, imi amintesc de mine...
De mine,piatra neagra, uitata pe o plaja...
Trecuta de-anotimpuri, de timpuri insemnata...
Golita de simtire...tocita,rece, stearsa...
Sunt prea tarziu privita, privirile mi-s mute...
Prea multe ploi acide mi-au corodat trecutul...
Prea multe ape repezi, sarate , neplacute,
mi-au macinat fiinta, fara sa-mi ierte trupul...
o piatra innegrita m-au transformat, din munte...
m-au imbracat in negru si mi-au distrus vesmantul...
Sub crusta mea de calcar, azi, ma ascund de soare,
uitarea mi-e sortita, pe-o plaja a visarii...
in vremea frumusetii , eu nu mai am culoare...
raman o piatra aspra, aici, pe malul marii...
001285
0