Mirea Raisa Paula

Dialog IV Zeflemitoare iți mai e privirea Nu mă mai joc cu tine, iți spun. Îmi iau bagajele și plec, Și rănile, lacrimile Nu te mai aștept. Îmi caut altă culme a înaltului, Alte piscuri de pe care

Pentru un veșnic amar Și pentru o chinuită viață, Mă-nchin la al tău altar. Nu te privesc in față. Mă lași la întâmplare... Aștept să mi te cobori Privirea-ți odată caldă Să iți plimbi asupra

când muzica nu mai e muzică, iar drogul nu mai arde la fel, dependența se risipește, iar speranța moare, învinsă. petale sângerii de mac se scutură în vânt, tulpinile zvelte se scaldă în

Stele-n palme Suflete înfrigurate alunecă pe stradă, Cu trupuri ascunse în straturi grele de iarnă. Doar ochii, umezi și tăcuți, se zăresc sub falduri albe, În timp ce mâinile se bucură de

Visul rău s-a cuibărit în suflet, Dar îl goneam cu raze făurite din gânduri calde, Cu șoapte dulci și gesturi fragile. Lacrimi amare mi-au brăzdat obrajii. Le ascundeam sub zâmbete