Poezie
Roșu de mac
1 min lectură·
Mediu
când muzica nu mai e muzică,
iar drogul nu mai arde la fel,
dependența se risipește,
iar speranța moare, învinsă.
petale sângerii de mac
se scutură în vânt,
tulpinile zvelte se scaldă în soare,
iar eu mă las prinsă de starea visării.
ca un drog, mă leagă,
iar adicția devine puternică.
cad în golul necunoscutului,
într-o metamorfoză continuă.
amorțită, mă gândesc ce-ar putea fi,
holbându-mă spre ceruri,
gândindu-mă la nimic
și la tot.
picături grele izbesc violent fereastra,
iar soarele
vrea să răzbată
prin crăpătura norilor.
cerul e galben, o luptă incandescentă.
simt cum alunec,
cum mă prăbușesc în neant,
iar frica nu mai găsește loc în mine.
s-a stins în ultimul război
și nu se mai poate întoarce.
0283
0
Se simte tinerețea, ca fior de expresie, de descoperire a înalțimilor și profunzimilor sentimentale iar asta nu e un handicap. Citește mult, învață să sugerezi trăirile prin imagini si cuvinte mai putin concrete, umple-te de cuvinte , imagini și poezii bune. Sentimente avem cu toții, poezia e cum și ce transmitem altora.
Oricum, e minunat să văd ca în loc de ecrane si filmulete ai ales poezia si scrii.
Mi-a plăcut finalul
„frica nu mai găsește loc în mine.
s-a stins în ultimul război
și nu se mai poate întoarce”
Ai potențial ! Continuă, așa cum și-am spus, în paralel cu lărgirea orizontului prin lectură și analiză.