noul cod rutier adaptat în vigoare cu noul statut al tramvaiului 5

În clipele de amețeală.

tramvaiul cinci se rupe de pe șine și pare un câine pregătindu-se să devină biped, cu picioare solide, ruginite - de fier totuși, cu ochii mari, aprinși și cu gura tăioasă, larg deschisă spre a se uni cu cerul pe care niciodată nu l-a atins decât prin antenele pantografului lovindu-se orgiastic cu fulgerele venite de departe...

atunci nu mai există controlori, cântar de adevăr, și valize în care sănătoșii călători să-și depună zelos trecutul

ca un ultim strigăt de libertate,

sau ca un gest de frică,de lașitate... de ce nu ?

până la urmă de ce să mai aibă nevoie de el, când în față

falnic se ridică să spintece corbii neajunși vreodată, doriți poate, corbii vizitând nopțile lor pustii, prevestindu-le nenorocul și boala - tramvaiul conglomerat de metale și piese și curent.

nici mașina neagră a poliției nu se mai vede să taie cu lama pielea corozivă a tăcerilor casnice, abrupte, uneori purulente ce adesea ocupă spațiul dintre noapte, om și frig

nici disciplina tactică a trecerilor de pietoni mobile

nu mai atacă mersul inegal, incoerent al roboțeilor cu defecte din fabricație.

până la urmă, claxonă tramvaiul

să-nălțăm sfânta cruce

noroiul e tare dulce toamna

e proteic, vital

e noua noastră carne, mai vie, inalterabilă

mereu regenerabilă

către fiii luminii, stațiile noastre comune

întârzierile capitale ne sugrumă visul

lăsați-mă-n noroi

spargeți întrerupătorul

s-a îmbolnăvit întunericul