Mircea Pușcașu

nu se amesteca cu lumea se fereste de tulburarea duhului său tulburat si ranit ca fotografie veche spartă ca o rana la genunchi de copil ca un caine bland si schilod ca tristetea dupa esecul primelor zboruri, Doamne, slavă Ție !

Doamne ajuta!
Felicitari domnule Florin Caragiu!
Suceava este alaturi de voi!
Ne dorim sa lansam cartea si la noi la Suceava, din pacate Dan Puric are unele probleme, unele suferinte in familie si nu poate veni.
Hristos a inviat!

vestita, marita, sfanta Maria Egipteanca, regina pustiei

Bre Crengutza , bre,
Si aici m-ai gasit !
Iarta-ma,
n-am vrut sa te impresionez
prin forma sau continutul poeziei.
:)

Multumesc de trecere si de ganduri bune!

Mircea, ai niște amintiri incredibil de frumoase.
Cum e: tu bântui acasa sau acasa te bântuie pe tine?
Ai aici cuvinte rumînești, ca niște melodii sfințite,
ca niște lecții învățate,
ca o urmare pioasă a marilor întemeietori de limbă,
de neam, de suflete: Eminescu, Nichita Stănescu.
\"trupul meu răstignit pe inima casei
tot mai departe tot mai înalt
până într-o vreme când adorm
mai întotdeauna râzând
întotdeauna plângând\"
\"[...]sabie de lemn
pe care-am rupt-o într-o luptă
demult tare demult \"-din poezia anterioara(Pieta)
Imi doresc sa vad o armata de poeti iubitori de neam
care doresc sa innoade firele rupte, care isi doresc sa inceapa de unde au descalecat ei, cei mari. Ma doare sufletul ca azi, multora li se pare desuet, patetic, expirat acest demers. Cred totuși că o metanie fără de care nu poți pune început bun.


cele bune
ție, mie
și celorlalți o mie

Iconomia textului , claritate, siguranță.
Scurt, elegant, fara zorzoane inutile.
Impresionant dans al cuvintelor, o muzica intrinseca,
un balet eficient si precis ca un act chirurgical.
\"azi nu mai moare nimeni\"

Dansezi frumos doar cand ai sufletul usor.
Sa citeasca toti oamnenii sa aiba inima proaspata :

\"ascultă respirația
ierbii
din toate trupurile
înrudite cu viața\"

\"se aude un cor
de cuvinte
slăvind cerul
prin mine\"

\"păcatul mestecă minciuni
pe liniștea din suflet

mâinile mamei deschid fereastra
obrazul pătat de cer
sărută un copil \"

Infernul din ceilalti, mizantropia particularizata, spleen in doi.
Ar fi frumos daca n-ar fi ura
\"fruntea înaltă nu spune nimic
de parcă mii de strămoși de ai tăi
n-au avut nici un gând...\"
E bine ca nu e fara iesire:
\"încerc să mă adun...și să plâng\".

Odihna rostului
inceputul postului
numai cuvinte bune
sa zicem la lume
ca astea de sus
ca mierea la urs
foarfecu-la tuns
si oaia la muls



cele bune

Nu stiu de ce ma doare imaginea asta de parca as fi trait-o eu.
Este o icoana, o evocare a unui arhietip.
Fericiti cei prigoniti...

Foarte interesant. Mi-a zis cineva , candva ca a studia fizica , chimia, etc. e similar cu a studia teologia ca studiezi legile care le-a pus Dumnezeu in creatie. Nici un cercetator nu are pretentia ca a inventat vre-una din legile energiei sau materiei ci ca le-descoperit doar pe cele pe care Cineva le-a impus si nimeni nu le poate abroga... :)

Tăria, viziunea, lumina din ochi sunt forme ale unui alt fel de a privi, forme contemplative de liniște dătătoare . Nu le poți explica, preda, teoretiza. Le poți învăța doar prin imitare , prin contaminare, printr-o forma întreagă, ființială a cunoașterii ce are ca finalitate nu informația, ci mișcarea intregii ființe , gustarea liniștii, mișcarea nemișcată. Așa cum frumos le scrii: zăpada limpede, brocaturi levantine, vocile nobile de salon, bunătatea luminii primitoare din priviri de desfătări dătătoare.
Și ca o dovadă a improprierii acestei capacități extatice de cunoaștere, ne scrii despre decorul dinaintea nașterii tale (/mele/fiecaruia) unde tatăl privește singurul dric din oraș trecând prin mijlocul nopții, ca un memento, ca o solemnă amintire ca viața este o boală mortală.

Nici nu stiu ce sa fac prima data: sa plâng sau să râd?
Nu stiu de ce ma doare copilaria ta ca si cum ar fi a mea.
Poate suntem frati si nu ne mai aducem aminte...
Sau poate nu.

Macar de am muri spovediți.

Sunt sigur ca mai sunt si altele ce ti-au ramas aici:
podul de fier ruginit cu asteptarea, eugeniile, mormintele, manastirile si altele de aceeasi natura si reala si onirica si sfintita. Nu aveai loc intr-un poem asa mic sa incapa toate si oricum se subinteleg si se suprainteleg ca fiind ele si reale si de vis si de miere si de ceara... nu-i cerneala-n climara...

Feminitate suva, visul treaz, linistea din mijlocul furtunii, pasul nobil, iconomia lucida a cuvintelor, zambetul retinut de copil. Ca o reverență exersată din amintire . Cele bune ție și la toți ai tăi!

Menuet, noblețe, candoarea feminină, tristețe ținuătă sub controlul unui oftat .
Ați surprins tragedia impersonală a fastuoaselor și interior-irelevantelor ocazii sociale(tradiții golite, obiceiuri dezorientate, rebeliuni dezradacinate, apucaturi pretențioase).
Dați-mi voie să oftez și eu pe aceeași temă.

tu ai scris un psalm si eu am incercat sa-l rescriu cu sufletul meu si a iesit un tropar:) sa ma ierti ca-ti sucesc cuvintele,


n-am mai intrat pe poezie.ro de cateva luni

ce-ai facut cu celelalte poezii, unde sunt, spune

Incredibil,
extraordinar,
nemaipomenit.


In unele momente
ale poeziei
uitam sa respir.


Multumesc pentru aceasta poezie,
Pace tie
si la toti ai tai.

+ + +

Extraordinar de frumos
Epica onirica, prezent si trecut impreuna
Lumini calde dintr-o epoca moarta
Podul ca o limita intre universul copilului si cel al maturitatii parcurs doar spre copilarie si de tata , ca o pogorare, si de autorul matur , ca anamneza
Sub pod apa moarta si neagra a realului, a timpului care domol si implacabil ne masoara destramarea, moartea

Sublim redai draga domnule Mircea legatura intre copil si tatal lui
Cuvintele nu sunt necesare intre cei doi caci amandoi simt ca starea dintre ei este deasupra cuvintelor, e din sfera Duhului, e o evlavie, o grija, se manifesta prin punerea mainilor impreuna , prin impartasirea din sfintitele taine ale iubirii - eugenia ca o anafora

Urmeaza o imagine din trecut ce are o realitate si in prezent :
( figura utilizata cu abila reflexie si in alte poezii ale dumitale draga domnule Mircea, atunci cand pornind de la contemplarea de o coplesitoare bucurie a micului Stefan plimband un trenulet dintr-o camera intr-alta, ne duci domnule Mircea intr-o gara in care Stefan ia un tren adevarat spre restul vietii lui )
Copilul pleaca intr-ale lui asa cum si dumneata esti plecat intr-ale dumitale acum (Viena, am inteles), iar sfatul tatalui se prelungeste peste timp ca valabilitate, cu forta si gravitate

\"vezi pe unde umbli sa nu vii acasa batut\" capata profunzimi ontologice, \"vezi pe unde iti porti sufletul si mai ales cum, vezi cum faci fata cu vazutii si mai ales cu nevazutii dusmani\" . Repetitia raspunsului impune cheia asta :\"nu mă las eu bătut fii liniștit \\ nu mă las eu \\ bătut \\ tată \\ nu mă las\", e ca un raspuns al copilului, urmat de un ecou peste timp si de verbalizarea si asumarea acestui ecou de copilul matur din prezent.

Sa traiesti , domnule Mircea , sa mai scrii ca e o sarbatoare sa te citeasca omu ...

PS: m-am apucat sa citesc tot ce ai scris de la \"era o primavara, sau o toamna\", \"psalmul\"cu ulcica in gard, pana azi , as vrea sa mai comentez pe unde-mi place prea tare dar n-am hanger sa tai tendoanele timpului si el are mare putere asupra mea, si nu prea stiu sa ma exprim , scriu greu, incalcit, imi ia mult timp.

Sa am iertarea tuturor oamenilor seriosi care au cetit aiastea.

Am si eu abonament pentru aceeasi linie de autobuz.
Sunt onorat de impreuna simtirea-intelegerea domniei tale.
In autobuz sunt mai retras, nu prea vorbesc ca sunt un om putin.