Mircea Pușcașu

Va rog sa iertati, m-am adresat gresit. Adrisantul as fi vrut sa fie personajul masculin din proza domnului Adrian Suciu. Reformulez:

Eroul dumneavoastra, draga domnule Adrian, afiseaza cruzimea si lipsa de scrupule ca fiind calitatile ravnite de orice muritor si are o deosebita satisfactie facand asta. Nesimtirea rafinata, versata, exersata o resimte ca pe un parfum de poezie, el cand el, eroul nostru, saracu’ , prin neintrerupta sa disponibilitate senzuala (eufemistic vorbind), ar surclasa un sobolan care trece prin atare rusinoase instabilitati doar de doua ori pe an. Coborarea etologica sub conditia umana este una premeditata, personajul incercand sa arate, sa demonstreze prin atitudinea sa ca nu are nici cele mai mici mustrari de constiinta pentru viata zoologica pe care o duce. Nu reuseste demonstratia sa: tristetea, amarul, nefericirea perpetuua il tradeaza. Altfel vorbind, ne vinde, drept parfum de libertate si fericire, emanatiile pestilente ale unei vieti mizere. De ce ne spuneti asa o poveste trista, domnule Adrian? Care-i morala?

Va rog sa ma iertati ca in anteriorul comentariu am fost plin de manie, patimas, de o rautate veninoasa, impardonabila. Confuzia intre autor si personaj , comisa de mine este una deplorabila si ridicola. Sunt convins ca un aveti nimic in comun cu personajul in cauza.
Din suflet va rog sa ma iertati pentru felul grosolan in care v-am tratat ca persoana. Am comis un real atac la persoana, desi ceea ce as fi vrut ar fi fost doar un atac la personaj…

Fluturati lipsa de scrupule si cruzimea ca si cum ar fi virtutile ultime ale orcarui poet.
Sunteti un nesimtit foarte fin, un poet foarte scarbos, care ca si comportament difera de un sobolan doar prin faptul ca sunteti continuu in rut si aveti acces la internet .
Felicitari, cred ca ati depasit conditia umana. Dar din pacate ati pierdut-o momentan, sper ca nu si ireversibil, ramanand in zoolgic. Dar asta vi se pare parfum de poezie, viata boema, voluptate a tristetii, cand toate astea nu sunt decat emanatii pestilente al propriilor gunoaie.



va doresc numai bine

+ + +

Suntem niște alungați de-acasă. Odată cu Adam am plecat și noi , am căzut.
A ne înțelege condiția e un pas pe care rareori îl facem. Ce bine că vedem și auzim Poezia când vine și ne zice că suntem strâmbi, cocoșați.
Povara voluptăților vinovate , ca un sân de femeie o purtăm în spate. Nu știm ce să facem (“nici mâini… nu am”) pentru a scăpa , nu avem buze curate spre mărturisire și rugăciune, doar cuvintele limbii de clopot ale aparent intangibilei și întunecatei catedrale.
La măiastră nuntă pregătită nouă (“trei porți/ trei coloane/ mireasa în arhitectură dantelată”) doar umbra discretă a conștiinței noastre, cumplit ne latră , ne mustră , ne luptă.
Doar cele aproape insesizabile, Poezia , umbra, liniștea sunt cele care sesizează realitățile ultime. Doar ele sunt în acord.
Blândețea neașteptată (tocirea ghearelor) a porumbelului, miraculoasa , ciudata liniște a prezenței lui !
Și în final cristalizarea unei stări : “alungat dintre sfinți”.
“Răzbim noi cumva la lumină !”(Iona - M.Sorescu)

+ + +


Ei, hai , nu vă supărați oameni buni ! Mă joc și eu de-a scrisu-plânsu-râsu ! ;-)

+ + +

E vorba de fuga de noi înșine. Frica de a rămâne singuri cu gândurile noastre. Fuga de propria conștiință care ne știe pe-de-rost așa cum suntem falși, plini de ifose, prefăcuți, plini de epatări.

Fuga noastră ca fuga fiului risipitor.

“Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar,

v e n i n d u - ș i î n s i n e ,

a zis: câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat.“ (Luca 15, 15-20)



“Ca să pot muri liniștit, pe mine/ Mie redă-mă !” (Eminescu - Odă)


+ + +

Ei, hai ! Nu te supăra… ;-)

+ + +

Draga sucevene, degeaba fugi . De cele care fugi nu scapi , pentru ca oricum le iei cu tine . Te bantuie . Se vede asta si in \"Cerul altuia\" . Degeaba poezia, degeaba Kentucky . Despre moarte si despre sine numai de la morti poti invata. De la unii.
\"Ca să pot muri liniștit, pe mine
Mie redă-mă !\"


Iti doresc pace tie cu tine, cu ceilalti si cu Dumnezeu.

alt sucevean

+ + +

mers nobil
generozitate boierească
pană albă
bucurie trează
pace între pietre
gând așezat



Cele bune ție de la Domnul !

o vino
vino tu liniste
si ne adulmeca si ne rastoarna
si ne invata sa despartim
cuvintele in silabe
si ne umple si ne uimeste
fara gesturi ne lasa
si ne
mi-lu-ie-ste