Mircea Pușcașu

Incredibil,
extraordinar,
nemaipomenit.


In unele momente
ale poeziei
uitam sa respir.


Multumesc pentru aceasta poezie,
Pace tie
si la toti ai tai.

+ + +

Extraordinar de frumos
Epica onirica, prezent si trecut impreuna
Lumini calde dintr-o epoca moarta
Podul ca o limita intre universul copilului si cel al maturitatii parcurs doar spre copilarie si de tata , ca o pogorare, si de autorul matur , ca anamneza
Sub pod apa moarta si neagra a realului, a timpului care domol si implacabil ne masoara destramarea, moartea

Sublim redai draga domnule Mircea legatura intre copil si tatal lui
Cuvintele nu sunt necesare intre cei doi caci amandoi simt ca starea dintre ei este deasupra cuvintelor, e din sfera Duhului, e o evlavie, o grija, se manifesta prin punerea mainilor impreuna , prin impartasirea din sfintitele taine ale iubirii - eugenia ca o anafora

Urmeaza o imagine din trecut ce are o realitate si in prezent :
( figura utilizata cu abila reflexie si in alte poezii ale dumitale draga domnule Mircea, atunci cand pornind de la contemplarea de o coplesitoare bucurie a micului Stefan plimband un trenulet dintr-o camera intr-alta, ne duci domnule Mircea intr-o gara in care Stefan ia un tren adevarat spre restul vietii lui )
Copilul pleaca intr-ale lui asa cum si dumneata esti plecat intr-ale dumitale acum (Viena, am inteles), iar sfatul tatalui se prelungeste peste timp ca valabilitate, cu forta si gravitate

\"vezi pe unde umbli sa nu vii acasa batut\" capata profunzimi ontologice, \"vezi pe unde iti porti sufletul si mai ales cum, vezi cum faci fata cu vazutii si mai ales cu nevazutii dusmani\" . Repetitia raspunsului impune cheia asta :\"nu mă las eu bătut fii liniștit \\ nu mă las eu \\ bătut \\ tată \\ nu mă las\", e ca un raspuns al copilului, urmat de un ecou peste timp si de verbalizarea si asumarea acestui ecou de copilul matur din prezent.

Sa traiesti , domnule Mircea , sa mai scrii ca e o sarbatoare sa te citeasca omu ...

PS: m-am apucat sa citesc tot ce ai scris de la \"era o primavara, sau o toamna\", \"psalmul\"cu ulcica in gard, pana azi , as vrea sa mai comentez pe unde-mi place prea tare dar n-am hanger sa tai tendoanele timpului si el are mare putere asupra mea, si nu prea stiu sa ma exprim , scriu greu, incalcit, imi ia mult timp.

Sa am iertarea tuturor oamenilor seriosi care au cetit aiastea.

Copil batran, imi scot lacrima din ochi in fata poemului tau mirat!


Dati-i, fratilor, stele
pentru pumnalul nevazut de la brau
ca
uite
cum mai taie pentru noi
in ficare poem
tendoanele timpului si-l face neputincios
ca un leu fara dinti
ca un vrajmas fara sabii
caruia i-a pierit pomenirea in sunet


Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si bucurie, ca ne-ai omenit cu tot ce-ai avut mai frumos si mai dureros in cuvinte plimbate prin cetati straine!

Am si eu abonament pentru aceeasi linie de autobuz.
Sunt onorat de impreuna simtirea-intelegerea domniei tale.
In autobuz sunt mai retras, nu prea vorbesc ca sunt un om putin.

Va rog sa iertati, m-am adresat gresit. Adrisantul as fi vrut sa fie personajul masculin din proza domnului Adrian Suciu. Reformulez:

Eroul dumneavoastra, draga domnule Adrian, afiseaza cruzimea si lipsa de scrupule ca fiind calitatile ravnite de orice muritor si are o deosebita satisfactie facand asta. Nesimtirea rafinata, versata, exersata o resimte ca pe un parfum de poezie, el cand el, eroul nostru, saracu’ , prin neintrerupta sa disponibilitate senzuala (eufemistic vorbind), ar surclasa un sobolan care trece prin atare rusinoase instabilitati doar de doua ori pe an. Coborarea etologica sub conditia umana este una premeditata, personajul incercand sa arate, sa demonstreze prin atitudinea sa ca nu are nici cele mai mici mustrari de constiinta pentru viata zoologica pe care o duce. Nu reuseste demonstratia sa: tristetea, amarul, nefericirea perpetuua il tradeaza. Altfel vorbind, ne vinde, drept parfum de libertate si fericire, emanatiile pestilente ale unei vieti mizere. De ce ne spuneti asa o poveste trista, domnule Adrian? Care-i morala?

Va rog sa ma iertati ca in anteriorul comentariu am fost plin de manie, patimas, de o rautate veninoasa, impardonabila. Confuzia intre autor si personaj , comisa de mine este una deplorabila si ridicola. Sunt convins ca un aveti nimic in comun cu personajul in cauza.
Din suflet va rog sa ma iertati pentru felul grosolan in care v-am tratat ca persoana. Am comis un real atac la persoana, desi ceea ce as fi vrut ar fi fost doar un atac la personaj…

Fluturati lipsa de scrupule si cruzimea ca si cum ar fi virtutile ultime ale orcarui poet.
Sunteti un nesimtit foarte fin, un poet foarte scarbos, care ca si comportament difera de un sobolan doar prin faptul ca sunteti continuu in rut si aveti acces la internet .
Felicitari, cred ca ati depasit conditia umana. Dar din pacate ati pierdut-o momentan, sper ca nu si ireversibil, ramanand in zoolgic. Dar asta vi se pare parfum de poezie, viata boema, voluptate a tristetii, cand toate astea nu sunt decat emanatii pestilente al propriilor gunoaie.



va doresc numai bine

Multumesc. Am incercat o schimbare a titlului.
Nu stiu ce exact ce inseamna scriitura mai libera. Scriu cumva liber dar mi-e frica de peroratii, betii de cuvinte, palavrageala, gargara poetistica.
Am citit si eu poeziile Tamarei. Mi-e greu sa critic. Nu stiu daca am dreptul. E ca si cum ai certa pe cineva ca are ochiii caprui sau ca si cum ai certa un copil pentru ca a stranutat. Totusi nu pot sa nu amintesc de extraordinara incremenire provocata de tristete din \"Ea dă din picioare\", o incremenire senina, de copil cu amintirea sângerândă. Această incremenire a lumilor forfotitoare ale adâncurilor, lasă loc unor imagini poetice foarte puternice in mișcare (cocosul cantand, cainele batran, fata pe marginea prapastiei), ca o incremenire a lumii materiale ce lasă loc sufletului. Pe autoare o prinde bine tristetea, meditatia.


Linistea dintre clipe, sufletul intre inspir si expir. Tie si la toti ai tai.

+ + +

+
Frumoase ruperi de ritm, miscare si incremenire, scurt, fara cuvinte de prisos, accentuari prin sincope, muzica eleganta, poezie ca un intreg, ca o singura metafora.
Evocare din febra unei cani cu ceai.
+

+ + +

Suntem niște alungați de-acasă. Odată cu Adam am plecat și noi , am căzut.
A ne înțelege condiția e un pas pe care rareori îl facem. Ce bine că vedem și auzim Poezia când vine și ne zice că suntem strâmbi, cocoșați.
Povara voluptăților vinovate , ca un sân de femeie o purtăm în spate. Nu știm ce să facem (“nici mâini… nu am”) pentru a scăpa , nu avem buze curate spre mărturisire și rugăciune, doar cuvintele limbii de clopot ale aparent intangibilei și întunecatei catedrale.
La măiastră nuntă pregătită nouă (“trei porți/ trei coloane/ mireasa în arhitectură dantelată”) doar umbra discretă a conștiinței noastre, cumplit ne latră , ne mustră , ne luptă.
Doar cele aproape insesizabile, Poezia , umbra, liniștea sunt cele care sesizează realitățile ultime. Doar ele sunt în acord.
Blândețea neașteptată (tocirea ghearelor) a porumbelului, miraculoasa , ciudata liniște a prezenței lui !
Și în final cristalizarea unei stări : “alungat dintre sfinți”.
“Răzbim noi cumva la lumină !”(Iona - M.Sorescu)

+ + +


Ei, hai , nu vă supărați oameni buni ! Mă joc și eu de-a scrisu-plânsu-râsu ! ;-)

+ + +

E vorba de fuga de noi înșine. Frica de a rămâne singuri cu gândurile noastre. Fuga de propria conștiință care ne știe pe-de-rost așa cum suntem falși, plini de ifose, prefăcuți, plini de epatări.

Fuga noastră ca fuga fiului risipitor.

“Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar,

v e n i n d u - ș i î n s i n e ,

a zis: câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat.“ (Luca 15, 15-20)



“Ca să pot muri liniștit, pe mine/ Mie redă-mă !” (Eminescu - Odă)


+ + +

Ei, hai ! Nu te supăra… ;-)

+ + +

Draga sucevene, degeaba fugi . De cele care fugi nu scapi , pentru ca oricum le iei cu tine . Te bantuie . Se vede asta si in \"Cerul altuia\" . Degeaba poezia, degeaba Kentucky . Despre moarte si despre sine numai de la morti poti invata. De la unii.
\"Ca să pot muri liniștit, pe mine
Mie redă-mă !\"


Iti doresc pace tie cu tine, cu ceilalti si cu Dumnezeu.

alt sucevean

+ + +

mers nobil
generozitate boierească
pană albă
bucurie trează
pace între pietre
gând așezat



Cele bune ție de la Domnul !

o vino
vino tu liniste
si ne adulmeca si ne rastoarna
si ne invata sa despartim
cuvintele in silabe
si ne umple si ne uimeste
fara gesturi ne lasa
si ne
mi-lu-ie-ste