Fuga

...imi plac la nebunie primele doua si ultimele doua versuri...cred ca in ele sta mesajul poeziei.ok,sunt putin subiectiva, dar ma regasesc in poezie, si iti multumesc ca m-ai linistit.:) e bine sa stii ca nu esti singur pe lume

+ + +

E vorba de fuga de noi înșine. Frica de a rămâne singuri cu gândurile noastre. Fuga de propria conștiință care ne știe pe-de-rost așa cum suntem falși, plini de ifose, prefăcuți, plini de epatări.

Fuga noastră ca fuga fiului risipitor.

“Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar,

v e n i n d u - ș i î n s i n e ,

a zis: câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat.“ (Luca 15, 15-20)



“Ca să pot muri liniștit, pe mine/ Mie redă-mă !” (Eminescu - Odă)


+ + +

Ei, hai ! Nu te supăra… ;-)