Haiku

Surprinzător! totuși o asociere nefastă de cuvinte.

Fii mai explicit,te rog!
voi incerca si eu...

e adevarat. Si zeii isi pierd capul... Asta daca vrei sa te duci putin dincolo de fizic... in meta... Apoi, piatra aia, apãi aia-i cheia tatã. Acolo-i muzicã... pentru ca ai zis sunet... si nu zgomot. Si unde-i muzica e si ceva ratzional pe-acolo... ratziune creatoare. Ce nu-nteleg eu este de ce sa-ti aduci aminte de zei. Oare Platon prin a lui teorie \"anamnesis\" credea vreodat ca va ajunge la zei? Eu zic ca nu prea. Oricum, daca am scris eu mai mult decat tine despre acel haiku, inseamna ca ai reusit ceva. Bravos monsher :)

Sunetul capului
La pocnetul pietrei
face poc
Oare-am ajuns zeu?

Iata un haiku aproape adevarat. Mai lipseste sugestia anotimpului si ar fi fost ca de la mama lui. Felicitari!

E vorba de doua planuri:
muzica si credinta,(in cele din urma:)
Muzica-nascuta din liniste(sunetul pietrei)si credinta formata si izvorata din mai multe crezuri nefinalizate(zei fara cap).
jebogdan,
esti confuz,fiule...(asta pt ca mi-ai zis tata:).Ai vazut tu ceva,dar muzica e ceva mult mai complex decat o\"ratiune creatoare\"...

\"Sunetul pietrei\" nu poate fi altceva decat linistea,iar\"zei fara cap\"-e un simbol al nefinalizarii mai multor crezuri.Aceste doua simboluri dând nastere la doua planuri:MUZICA-izvorând din liniste(aspect latent)si CREDINTA;
din versul al doilea transpare prezentul care,ma rog,poate face posibila coexistenta celor doua planuri.
Cam asta e ce-am gândit eu.E drept ca mi-a luat ceva timp...

Îți dau o tautologie - Cuvintele nu pot spune mai mult decât pot spune... Poate ai vrut să te folosești de concepte antinomice, să dai viață unei microgeneze - creația ta fiind poate prezumtiva liniște. Însă totul nu sugerează decât inerția căci Mișcarea ca principiu cauzal lipsește. Dar poate asta ai vrut să faci, să plonjezi oniric în tăcere,uzând de cuvinte-simbol asociate doar interesant... Și, atât liniștea cât și credința sunt aspecte latente ale ființei chiar dacă uneori capătă o formă exterioară, transfigurând obiectul ce le posedă. Sau, dacă vrei, sunt(liniștea, credința) muzica noastră intrinsecă, două subcategorii ontologice care merg spre identificare. Deci avem plan(OMUL), nu planuri... Iar sunetul pietrei poate fi la fel de bine tăcerea ceea ce nu presupune exclusiv liniștea, cât despre zei fără cap, cam forțată metafora unor necizelări de crezuri cu atât mai mult cu cât din acea formulare poți înțelege orice altceva. Oricum totul e doar supoziție. Pot însă să te felicit pt. modul acesta lapidar de a comunica.

Daca mi-ai fi raspuns imediat la acea\"asociere nefasta de cuvinte\"comentariul tau capata mai multa valoare.Asa,n-ai facut decat sa-mi comentezi comentariul meu.De aici am putea continua mult si bine...dar imi pare rau ca nu de pe umerii fiecaruia...
Oricum,iti multumesc pt comentariu.

comentariul meu care e trecut la ora 2.05 PM,pe data de 18 ianuarie 2002,a fost facut in jurul orei 1 dar AM,care vad ca in cele din urma a aparut,dar prea tarziu...

Daca as fi putut sa-ti raspund in timp util cu siguranta n-as fi facut alpinism pe umerii tai. Cred in continuare ca remarca mea e de bun simt si constructiva insa ma simt jignit de modul tau tendentios de a reactiona ca si cum pierdem competitia iluziei \"tardiv\"...

Filip,
NU aici vroiam sa ajungem.
Trebuie sa clarific,totusi,situatia data:
aparitia tardiva al acelui comentariu DUPA comentariul tau-aceasta ar fi putut fi intr-adevar o reactie nelalocul ei al comportamentului meu.Am specificat intarzierea tocmai pentru a evita orice problema iminenta dar,din pacate,n-am reusit.Am facut mai rau,insa n-am vrut sa te simti jignit.Imi cer scuze pentru modul meu\"lapidar\"dar complicat de a comunica.
Eu zic sa revenim la poezie.Nu neaparat la acest haiku.

De acord. O singura chestie... modul acela lapidar de a comunica(vezi orice forma de haiku si nu numai) , sincer il apreciez. Te felicitam fara nici o urma de ironie. Dar sa ne intoarce...