Probabil nu va ști timpul
Nu va ști timpul despre voi
De aripi frânte
Pierdute în noroi.
Sub soare cald pe verde șes
Ne cheamă dintre lacrimi
Semințele ne înflorite
Și grâul ne cules.
Candelabre sparte în cuvinte de cristal,
Cioburi de suflet.
Un orologiu adunat în stampe
De la margine de ceruri
Coborât în vârful de grafit banal
Ce desfășoară mecanic un balet medieval.
Un
A întrebat firul de iarbă gâza cea mică
Unde este cerul cu urma de rândunică
A fugit zise gâza mi-e somn și mi-e frig
Ma duc să mă culc, se întoarce, în vis o să-l strig.
Tot cu ochii "dându-mi" roata
Am trecut mândru prin poartă
Și m-am aruncat în trib
Ținut ferm precum un hrib.
Împărat peste iluzii
Și cu certele-mi confuzii
Înțelept din viță veche
Cumpănit
Pierdute sunt cărările de-odinioară
Cu gardurile vechi uscate-n soare
Cu mâțe prigorite lângă tufe de scaieți
Și frunzele-n copaci ce-aduc lumina într-o doară.
Căci toate sunt acum în gând
Mâna lui m-a atins si m-a făcut o floare de soare
Mi-a răstignit trecutul in culori de crizanteme pe mare
Mi-a ridicat ochii spre cerul înmiresmat de cuvânt
Şi m-a învăţat pasul cel greu de om pe
Soarele, bietul, deodată apune
Liniştea se pierde în turbata genune.
Cerul aruncă lumini şi ocări,
Dansuri absurde alunecă-n zări.
Valuri se-agaţă frenetic de nori
În suflet se-nfiripă mii de
Nu reuşesc să scriu, tăcerea ne desparte
De ce să dau slovelor aripi deşarte ?
Încerc să-ţi las un gând de rămas bun
Pe un carton tâmpit şi-al dracului de brun
Dar îl voi pune în dulap
Iată vine Moş Crăciun
Copilaşii dorm cuminţi
Vegheat li-i somnul de părinţi
Iar visul, păzit de moşul bun.
Hornul iarăsi scoate fum
Şi e linişte pe stradă
Noaptea doarme în zăpadă,
Tainic
Uşi grele cenuşii
Se-nchid,
Pe rând.
Oare să le deschid
În gând
Din când în când?
Mai bine nu.
Spiritul meu e prins
În trupul strâmt.
Dezolant
Nimic reconfortant.
Un pescăruş văzduhu-a străbătut
Soarele inundă marea
Mă-ntorc pe gânduri în trecut
Tu-mi luminezi cărarea.
Paşii tăi lângă ai mei
Se pierd in fire de nisip
Nici nu ştiu oare de mai vrei
Vis
La margine de cheu se nasc poveştile de dor,
Acolo unde dorm trei barci se nasc poveşti de-amor.
Când lemnul cântă-ncet pe legănatul val
Îmbrăţişarea noastră lasă-n urmă stingherul mal
Şi
Mă-ndrept pe o cărare cu luna strânsă-n pumn
Si cred că o să fie bine de acum.
Dar dau drumul lunii şi plec încet pe drum
Mă duc pe drumul sorţii căci n-o fi numai fum
Şi luna parcă-mi face un
Corabie alunecând pe ape negurii
Cu marinari ce-n sufletele de copii
Poartă doruri trecute şi ce vor veni.
Corabie pe valuri legănată
Încoace şi încolo, străbate lumea toată.