Mircea Andreescu

Soarele, bietul, deodată apune Liniştea se pierde în turbata genune. Cerul aruncă lumini şi ocări, Dansuri absurde alunecă-n zări. Valuri se-agaţă frenetic de nori În suflet se-nfiripă mii de

Un pescăruş văzduhu-a străbătut Soarele inundă marea Mă-ntorc pe gânduri în trecut Tu-mi luminezi cărarea. Paşii tăi lângă ai mei Se pierd in fire de nisip Nici nu ştiu oare de mai vrei Vis

Cu soroc de spirit Şi umbre în lumină Iarnă, ai coborât La noi în grădină. Albul tău vrăjit Cu parfum de stele Timpu-a ostoit Şi gândurile mele.

Mă înalţ, să mă-mbăt cu cerescul sublim Mă cobor, iar te caut dar dorul nu mi-l alin. Chipul meu e-mpietrit şi străin, Plec şi suspin Piciorul meu calca, un gând înecat în venin.

Uşi grele cenuşii Se-nchid, Pe rând. Oare să le deschid În gând Din când în când? Mai bine nu. Spiritul meu e prins În trupul strâmt. Dezolant Nimic reconfortant.

Firave luminile zorilor Străbat prin ființa norilor Cată spre nalturi, coboară apoi Caldul surâs se naște în noi.

Probabil nu va ști timpul Nu va ști timpul despre voi De aripi frânte Pierdute în noroi. Sub soare cald pe verde șes Ne cheamă dintre lacrimi Semințele ne înflorite Și grâul ne cules.

A întrebat firul de iarbă gâza cea mică Unde este cerul cu urma de rândunică A fugit zise gâza mi-e somn și mi-e frig Ma duc să mă culc, se întoarce, în vis o să-l strig.

Iată vine Moş Crăciun Copilaşii dorm cuminţi Vegheat li-i somnul de părinţi Iar visul, păzit de moşul bun. Hornul iarăsi scoate fum Şi e linişte pe stradă Noaptea doarme în zăpadă, Tainic

Dimineaţă cu fulgi mari Jucăuşi si temporari Bucăţele de la stele Au luat gândul meu cu ele.

Amaruri şi chinuri şi strigăte mute Străbateri de paseri bolnave şi slute Chemări ale morţii în cânturi zălude Oare cine le ştie, cine le-aude ?

Pe străzile pustii raze de soare Mângâie pietre -călătoare Spre diferite locuri cardinale. Tăcuţi mi-s paşii, cum străzile sunt goale.

Corabie alunecând pe ape negurii Cu marinari ce-n sufletele de copii Poartă doruri trecute şi ce vor veni. Corabie pe valuri legănată Încoace şi încolo, străbate lumea toată.

Răsare luna, peste frunzişuri Iepuraşii ţâşnesc dintre tufişuri. Şi un arici umblă colo prin iarbă O să fie o mare zarvă!

S-a pus o pecete de fum şi de zgură Din minte străină de om, din minte nebună. O pecete grea cu iz de păcat Născută din furtună de gând necurat.

În raza caldă de lumină Gălbioara frunză căzută la pământ Aşteaptă liniştită strat de tină Să-i pună împrejur, sfânt legământ.

Noapte de vară coboară blând. În gându-mi pătrunde, pe aripi de vânt. Luna-i o prinţesă de la casă mare adusă Şi se-nfiripă o taină ne scrisă, ne spusă Intre pământ şi cer, între cer şi

Cum se naşte pământul din frunze şi flori Cum se naşte pământul sub soare şi nori. Cum se naşte pământul din trecuta iarbă deasă Cum se naşte pământul din fiinţa

Tot cu ochii "dându-mi" roata Am trecut mândru prin poartă Și m-am aruncat în trib Ținut ferm precum un hrib. Împărat peste iluzii Și cu certele-mi confuzii Înțelept din viță veche Cumpănit

Azi trandafirul m-a înţepat în mână Mi-a amintit de floarea lui, să nu mi-o fac străină Purpur de catifea din frunză zămislit Acum şi eu, în gând am înflorit.

Foi scrise, bătute de cuvînt Focul ce arde cu jocu-i mărunt. Coboară pe margini de suflet şi stîncă Gând şovăielnic din mare adâncă.

La margine de cheu se nasc poveştile de dor, Acolo unde dorm trei barci se nasc poveşti de-amor. Când lemnul cântă-ncet pe legănatul val Îmbrăţişarea noastră lasă-n urmă stingherul mal Şi

Ale toamnei frunze colorate În drumul lor spre lumi de dor Aștern ca rândurile dintr-o carte Țesut în fire de povești, covor.

Aș vrea să fiu și rug aprins Și stele aș vrea să fiu Spre cerul necuprins Să te înalț, să te descriu.