Mircea Andreescu

Foi scrise, bătute de cuvînt Focul ce arde cu jocu-i mărunt. Coboară pe margini de suflet şi stîncă Gând şovăielnic din mare adâncă.

Mă înalţ, să mă-mbăt cu cerescul sublim Mă cobor, iar te caut dar dorul nu mi-l alin. Chipul meu e-mpietrit şi străin, Plec şi suspin Piciorul meu calca, un gând înecat în venin.

Azi trandafirul m-a înţepat în mână Mi-a amintit de floarea lui, să nu mi-o fac străină Purpur de catifea din frunză zămislit Acum şi eu, în gând am înflorit.

Cu soroc de spirit Şi umbre în lumină Iarnă, ai coborât La noi în grădină. Albul tău vrăjit Cu parfum de stele Timpu-a ostoit Şi gândurile mele.

Cum se naşte pământul din frunze şi flori Cum se naşte pământul sub soare şi nori. Cum se naşte pământul din trecuta iarbă deasă Cum se naşte pământul din fiinţa

Noapte de vară coboară blând. În gându-mi pătrunde, pe aripi de vânt. Luna-i o prinţesă de la casă mare adusă Şi se-nfiripă o taină ne scrisă, ne spusă Intre pământ şi cer, între cer şi