Umblam Doamne
cu gleznele unor franturi de cer
cu sufletul descult
ratacind sub pasii unei
umile secunde.
Iarta-ma,
doar ascundeam tacerea
din aripa crescanda a unui
Inger.
Ego
Astept sa vina noaptea
si arcuind cateva stele
sa ies ca-n vremurile bune
la plimbare cu Muntele
sa respir din frigul lui
si s-ascult
cate-o soapta lasata in trecere
peste zi...
***
Atât de neumblate
Sunt străzile acestui infern
Iar din mila simplilor trecători
Ramân doar sinistre ganduri
Prea împovărate pentru un singur Dumnezeu.
Parcul
Departe și pustiu
Îngropați copacii în amurg
Cu fețele tristeții mele. Arborii
Parcul cenușiu,
Geamătul lor sau al meu;
Frigul lor sau al meu
Curcubee de lilieci deasupra-mi
Se
Viziune
Corabii pline de crima
Sosesc in porturile lumii.
Suspina timpul zvagnind in capcanele
Geomagnezice.
Moartea obosita atarna pe cruce
Privind in dreapta la Isus
Iar in stanga ne
Vis
Sfartecata imagine
In care linistea devine halucinatie auditiva
Speranta,
Si poate gnosticul eu de altadata
Renaste pulberea inexorabilei cruci
Rastihnind pana si plansetul propriului
MB