Poezie
Lupta Orbului
1 min lectură·
Mediu
Pipaind cu bratul orb
Inalta ezitand toiagul.
Degetele tremurand de furie
Insfaca aerul cu ura
Si-l mototolesc.
Holbandu-se alb, nauc,
Roteste vajaind maciuca
Si izbeste-n dreapta.
Mintea scuturata de friguri
Naluceste contururi frante:
\"Nu mi-e frica!\"
\"Nu mi-e frica!\"
Bolboroseste cu limba umflata,
Grea de cuvinte sangerii
Si izbeste-n stanga.
Il simte incolacindu-se in jur.
\"Nu mi-e frica!\"
Si-i bate tot mai tare
Ultimul ceas.
Daca va cadea?
Impleticit, nesigur,
Se napusteste inainte
Si se-agata de aripile negre.
Falfaind salbatic, crunt,
se tine cu dintii
De penele slinoase, cu miros de mosc,
Si izbeste, si izbeste,
Amutind in el credinta.
Manjite de o seva verde
Aripile se rup cu trosnet aspru.
Inclestat in pufuri sure
Aluneca tot mai jos,
Pipaind intunericul dupa un raspuns:
\"Cine a invins?\"
013271
0
Imi place cum i-ai desenat caderea, nesiguranta, frica, imi place intreaga poezie, ritmul care stie sa fie alert spre final, tot. A, hai sa nu fiu numai laudator:), poate deranjeaza un pic alaturarea furiei si urii, care sunt cam egale, mai ales in situatia din poezie...
Mai trec!
Cu drag,
Daniel