Poezie
La colt de bulevard
2 min lectură·
Mediu
Cersetor.
Ghemuit
Cu mana-ntinsa
Intr-un coltisor.
Trup invinetit,
voce plansa,
paduchios si zgribulit
in carpe jerpelite,
Ar starni mila.
Mana scheletica,
inchircita, bruna,
cu venele incolacite,
cu unghiile roase si insangerate
- de foame,
Ar starni mila.
Priveste-n susul strazii,
Priveste-n josul ei.
- Siluete acolore
Deseneaza geometrii,
Iscalesc ecuatii
Matematice... -
Si observa cu oroare
Ca nimeni nu priveste.
Chipuri fara ochi.
Ar plange...
Cui ramane el acum?
Dar brazdele adanci
crestate pe obraz
Il ustura si-l dor.
Fata smochinita
I se contorsioneaza,
Se mototoleste.
Chipuri fara urechi...
Ar racni.
Cum de e atat de singur?
Corzile vocale insa
Ii sunt demult
Dezacordate.
Nu stie decat sa mormaie...
Nu-l intelege nimeni!
Degeaba sta cu mana-ntinsa.
Ar starni mila
Daca nu i-ar scapara privirea
Infometata
Si moarta.
Daca n-ar urla
Toata fiinta lui mizerabila,
ce nu stie sa vorbeasca o limba,
ci un grai,
In acea privire.
Daca nu i-ar inota ochii
In ura si frustrare,
Daca nu ar oglindi
maini robuste gatuind
un bulgar de tarana.
Daca nu ar intelege atat de mult
Privirea lui,
Atunci... le-ar fi mila.
Bucatica de suflet
Cu zimti neteziti
Dupa care tanjeste
Zace undeva, lipita poate de un toc
Grabit.
- Nu-i a nimanui.
Nici el.
Si atunci fruntea incruntata
Si cheala
Se scutura.
Barba naclaita de saliva
Tremura...
- si lasa mana-n jos.
\"- Bulevard\"...
Poate vorbi.
Ghebosat ca un caine de maidan
O ia drept inainte.
Incotro? Nici el nu stie.
Dar nu-i pasa.
Calca peste ceva... - n-aude
Tipatul.
Si incepe sa alerge.
Un cersetor
Invelit in ziare
Clipeste-n urma lui,
Incotro, de-l lasa singur?!
002948
0