Poezie
Rostind un monolog
1 min lectură·
Mediu
Rostind un monolog
N-ar avea sens să scriu povestea noastră-
S-ar pierde-o viață-n mult prea multe rânduri.
E-atât de simplu: moarte sau viață,
Căci n-au fost fapte, au fost numai gânduri.
Actor pe scena unei vieți pierdute,
Rugat a fi, mereu visând în noapte,
Eu, ce speram, în lacrimi mult prea multe,
Voi duce visurile noastre peste moarte.
Voi face clipa o infinitate,
Când gândurile mele fi-vor fapte;
Va fi o caldă, dar, singurătate:
Tu vei trăi în ale mele șoapte…
Decorul unei stinse vieți umane
Va fi atunci cum ar trebui să fie;
Rostind un monolog de vorbe vane,
Azi doar păstrez o amintire vie…
001.291
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihail Valentin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 106
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihail Valentin. “Rostind un monolog.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihail-valentin/poezie/57608/rostind-un-monologComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
