Poezie
Glosă
(variantă)
3 min lectură·
Mediu
Glosă
Dacă pleacă sau de vine,
Totu-n juru-i se destramă;
Chiar de se încrede-n sine,
Oricum nu câștigă faimă,
Iar, de gândul său revine
Melancolic și-l alină,
Idei ce-ncep să se-mbine,
Ca-ntr-o cursă prea nebună,
Ce-s avide să adune,
Doar emoțiile păstrează.
Dacă azi îi merge bine,
Lumea-n juru-i e o horă,
Îl cunoaște orișicine -
Toți plăcerea o adoră;
Dar durerea-i să aline
Într-o-ntunecată oră
Va găsi oare pe cine?
Când pe cine o să doară
Dacă pleacă sau de vine?
Dacă bagă lumea-n seamă,
Cât de decăzută este...
Și dorința lui îl cheamă
Să viseze o poveste
De iubire neinfamă,
Dragostea de-și dă de veste,
Într-o viață cândva calmă
Totu-n jur îi joacă feste,
Totu-n juru-i se destramă.
Științele de taine pline
Dacă-n mintea-i le socoate
Și învață să combine
Viața-n numere ciudate,
Nu există noi destine,
Încercările-s deșarte,
Iar balanța să le-ncline
Fără geniu nu se poate,
Chiar de se încrede-n sine.
Câte unu-l mai îndeamnă
Să creeze-o lume nouă;
N-ar fi oare-o glumă bună
Să nu mai existe două?
Hotărînd că nu-i o glumă,
Ochii lui se află-n rouă:
Chiar de alții îl aclamă
Și premierile îl plouă,
Oricum nu câștigă faimă.
Dacă nopțile-i senine
S-au făcut, din întâmplare,
Întâmplarea e-o minune:
Uită nopțile amare;
În a gândurilor strune
Regăsește vechi izvoare;
Deplângând dureri stăpâne,
Gust-a visului savoare.
Iar de gândul său revine...
Dacă el se simte-n tihnă
Sau pământu-n față-i fuge,
Dacă inima-i e-o stană,
Leu ce în pustiu e rege
Și simțirea lui e vană,
În natură se retrage,
Lâng-o apă cristalină;
Ca și soarta-i, apa curge
Melancolic și-l alină.
De-a văzut sclipind lumine
De-aștri morți, pe ceruri sfinte,
Nu se cade să se-nchine,
Nici la veștede cuvinte...
Sângele ce-i curge-n vine
Îi aduce iar aminte
De atingerile fine;
Scânteind trezesc în minte
Idei ce-ncep să se-mbine.
Viitorul de-l îndrumă,
Un moment greșit să aibă :
Se va naște înc-o dramă,
Moartea doar nu se preschimbă.
Împărat peste o brumă,
Printre veacuri el se plimbă,
Viețile toate le-adună;
Doar situațiile se schimbă
Ca-ntr-o cursă prea nebună.
Lucrurile ce sunt bune
Rând pe rând o să le fure;
Strigătele-i să tot sune,
Teama cui o să o-ndure ?
Doar prin caznele străbune
Sufletele devin pure;
Ființele ce-au fost sunt rune,
Au rămas cele obscure,
Ce-s avide să adune.
Când de lacrimi își pătează
Inimile lor de îngeri,
Soarta proprie-ngenunchează.
Să jelească-ale lor plângeri
În adâncu-i nu-ncetează;
Orișicât de multe-nvingeri,
Bătălii ce le veghează,
Sufletu-i pierdut în stingeri,
Doar emoțiile păstrează.
Doar emoțiile păstrează
Ce-s avide să adune
Ca-ntr-o cursă prea nebună :
Idei ce-ncep să se-mbine
Melancolic și-l alină;
Iar de gândul său revine,
Oricum nu câștigă faimă;
Chiar de se încrede-n sine,
Totu-n juru-i se destramă,
Dacă pleacă sau de vine.
001.378
0