Poezie
Eu nu-mi neg nemurirea
2 min lectură·
Mediu
Eu nu-mi neg nemurirea
Tu alegi averea,
Eu decid iubirea
Tu mergi cu anii,
Eu rămân cu clipa
Tu îți accepți firea-
Eu nu-mi neg nemurirea…
Cât timp va fi astfel?
Vezi dar că tu te-agăți de viață,
Tu nu vrei ideal,ci realitate,
Crezând că rezultatul depinde
De ceea ce poți face ca om,
Cu mâinile tale,
Tot ceea ce vei avea palpabil
Va muri odată cu ele…
Eu nu vreau corpul tău,
Să-nvăț din săruturi și mângâieri
Cum să te iubesc,
La mine iubirea este un vis
Ce nu se sfârșește,
Iubirea nu mi-ai dat-o tu
Și nici nu mi-o poți lua,
Căci mi-am creat-o singur
Și e numai a mea.
Te-ntreb doar, cu frică pentru tine:
După câteva iubiri umane,
De câte ori vei mai putea iubi
Tot un corp?
Ce-ți va rămâne atunci când corpul
Va vrea ceva mai bun, mai tânăr?
Încerci acum să obții totul
Cât mai repede,
Sperând să prinzi idealul din zbor,
Dar eu trebuie să-ți spun, căci eu știu:
Așa ceva nu se prinde cu mâna!
Mai bine uiți și nu mai cauți degeaba
O iubire pe care nu o meriți
Și pe care ai refuzat-o din start,
Căci altfel te vei pierde-n greșeală
Și în această căutare perpetuă și absurdă
A unui ideal tangibil
Pe car să-l creezi tu.
Eu nu mă grăbesc, și nu disper,
Eu doar plâng și sufăr,
Gândindu-mă cu milă
Că fericirea pe care o am
Simțindu-te mereu lângă mine,
Văzând mereu chipul tău zâmbitor
În tot ceea ce am înainte
Nu va mai putea nicicând
Să mai dea lumină
Sufletului tău.
Ai uitat cum tu m-ai iubit
Și acum cauți iubire
Acolo unde nu poate fi.
Eu am păstrat iubirea uitată de tine
Și, chiar dacă tu te-ai pierdut,
Te pot readuce oricând
Acolo unde, pentru o clipă,
Tot eu te-am ridicat,
Dar știu foarte bine că tu
Nu vei dori asta vreodată:
Tu îți accepți firea-
Eu… nu-mi neg nemurirea.
012.589
0
GA