Mihai Sava

Poezia este, de la un cap la celălalt, despre o fetiță cu bondari și despre muncile sale zilnice, în așteptarea nașterii pâinii. Am mai spus: restul e forfotă de adult, zgomot secundar. Muzica este făcută de lucrurile mici, care se opresc la înălțimea ochilor de copil. Bondarii ce scapă prea sus, dispar definitiv. Masculul-liant, așișderea, e prea mare, prea diferit, e testosteron, nu incape în granițele priceperii cu totul: o parte din el stă mereu înafara minții de copil - de unde și spaimele. Ca opțiune, spre a-l uita, odată cu fricile ai abatorul. Am avut, recunosc, o problemă, cu "frigidă", însă m-am dumirit, fiindcă-s marinar: a plecat boul de-acasă, ce punem în loc? Nu, că poate fi mai rău, ne întoarcem la frici. Punem, atunci, ceva care miroase cãt de cât, familiar. Femela cu atribuții masculine, din trib. Ai aici, definiția frigidei. Poezia e perfectă, Joana habar n-are câte sensuri sunt acolo, a scris-o din instinct, hence the autenticity. Noi, bărbații, avem nevoie să fim exacți. Dansele nu. Aici șade frumusețea pâinii.

Vezi, Joana, poezia asta este un Dragunov 7.62, cu cartușul pe țeavă... Dicteul automat despre care amintești nu există. Selectorul e pus pe poziția de luptă "foc-cu-foc", iară nu "întoarce și celălalt obraz".  Primele două "cuvinte" din titlu deschid capacele lunetei, ultimul este chiar ținta. În sfânta sinceritate ce te caracterizează, ai intuit corect: nimic născut din ură nu stă drept. Nu-s neapărat mândru de poezia asta; m-a lovit la un moment dat ideea că, pentru a fi un ucigaș eficient, e musai să fii chior: nu poți privi cu ambii ochi prin lunetă, nu-i așa? So, închide ochiul dinspre Dumnezeu, și trage!
Însă scrisul rămâne, n-ai ce-i face; spre aducere-aminte și, eventual, îndreptare...

... cu ochii mijiți, într-o dimineață însorită, din duminica lui Dumnezeu. Întunericul drept loc de refugiu si odihnă, întru săvârșirea somnului-moartea-cea-mică. Spuneai ceva de Dali, undeva?.... ;)

... și frumoasele, clandestinele, contradicții...

Ești un fel de barometru. Ghicesc cum porți un soi de capsulă aneroidă, undeva, plasată între minte și suflet, cablată la un ac fin și-un cadran. Un mecanism cu precizie germană, al cărui algoritm logic este scris nu în cod-mașină ci sub forma unui haiku. Și care amendează anomaliile păstrând detașarea, aprinzând un led roșu, fără zgomot inutil... Mulțumesc, a câta oară?!, pentru punctul de echilibru oferit constant "i"-urilor mele văduve.

Poezia este, în genere, destul de moartă, dar, uite: are puls și mai mișcă din degete! Am citit, am rezonat, apoi am intrat pe pagina ta. Am petrecut cele mai bune 30 de minute de când sunt pe-aici. Așadar, mulțumesc! La o bună recitire! Poate vii mai des, deși nu știu să merite efortul...

... cu rosturi și sensuri. Zarva oamenilor în sonorități minime; aud fânul foșnind. Martoră la coacerea lumii, joiana privește pâinea ce dospește prin copile cu bondari. Tainic matriarhat. Pacea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi...

M-ați descumpănit, doamnă Teleoacă! Obișnuit să beau apă din tanc și să-mi ostoiesc foamea cu rații, recunosc, a trebuit să mestec astăzi un alt soi de minune, care mi-a căzut greu la inimă. M-ați îndoit, mi-ați destabilizat cântarul; "Evele" au puterea asta asupra mobilierului meu interior, croit prin Sălăjean, finisat prin "Sfântul Sava" și total distrus pe mare. Nu-mi stă în fire să port războaie cu dame, nu calc pe iarbă, nu rup florile.   Intențiile mele au fost curate, deși văd că am provocat, cu neștiință, un cutremur emoțional. Recunosc, nu este prima oară, bivol fiind calc adesea în străchini. Aveți aici, dacă vă folosește la ceva, umila mea cerere spre iertare...
Câteva considerații, dacă răbdarea vă permite:
- orice text scris și publicat trăiește o viață personală; dreptul de autor este doar o indicație asupra părintelui său. Lăsat liber, scrisul cam face ce vrea dânsul, și cu cine vrea. Exista proverbe latine pentru lucrul ăsta.
- vă ghicesc tânără și impetuoasă, fiindcă aveți, încă, tendința de a vedea imens și a simți monstruos; niscai ochi de copil vă vor învăța că sunt alte războaie care contează, iară nu acelea duse cu un matroz sfertodoct, cu un talent îndoielnic la potrivit cuvinte puține.
- dicționarele, ca, de multe ori, adevărul, stau sub vremi; faceți-vă un bine și puneți-vă sufletul pe un raft mai sus; de la înălțimea catedrei, oferiți-ne cu blândețe căile de urmat, iară nu glonțul îndreptării. Aveți datoria asta. Si responsabilitatea.
- îndoiți-vă de toate cele, dar nu de om, căci a noastră va fi împărăția.
- smereniile nu seamănă una cu cealaltă; nu aveți de unde ști ce soi este a mea.
- tot ce am scris până acum  fost făcut cu o mână pe inimă; am mințit într-un singur loc: anume că nu vă mai citesc. O minciună străvezie, logica v-ar fi putut spune, imediat, că mint. Voi continua s-o fac. Să vă citesc, adică.

În fine, cu tristețe,
Mihai Sava

Dragi editori, acesta nu este un drept la replică, este o încercare de îndreptare și o mână întinsă spre împăcare. Aș dori ca dna. Teleoacă să primească mesajul, altfel decât in off-topic.
Promit că mă opresc aici.

... indefinit, indefinibil. Cifrat și atât de limpede. Ca o durere de cap, după trecerea prin zid.
"Fluturi trec deasupra de cai"? - definiția unui vers fin.

Doamnă, sunt extrem de calm. Am fost blagoslovit cu soiul acela de calm în care firile neguroase, precum cea a domniei voastre, se dizolvă, se transformă în ceață. M-ați înțeles greșit, de la bun inceput... Pun asta pe seama faptului că avem tipuri diferite de umor. Dincolo de ortoepică și punctuație (luați-o cât de metaforic reușiți) discursul meu a fost unul plin de smerenie. Dacă nu ați reușit să vedeți asta, este posibil să mă fac vinovat de naivitate. "Comentariile" la acest text le-am făcut cu inima deschisă. Departe de a mă erija în cunoscător, m-am lăsat purtat de textul ăsta ciudat, izvorât parcă dintr-o nebunie frumoasă. L-am citit ca pe un soi de poezie, fără să caut, înverșunat, exactități. Dacă dumneavoastră mi-ați spune că radarul meu de la bord detectează stele căzătoare, mi-ați îndoi inima, chiar dacă profesorul meu de Navigație RADAR m-a învățat că așa ceva nu există. Dacă aș fi vrut să aflu adevăruri științifice din domeniul în care activați, v-aș fi întrebat direct, sau aș fi deschis wikipedia. Mă aflu aici ca să citesc irealități.
Cât despre legarea la botniță, ați reușit să comiteți un îndemn comunistoid/proletar de care, ca doamnă respectabilă, eu m-aș rușina. Sper ca editorii să considere dreptul meu la replică altfel decât off-topic; este, oricum, mai de bun-simț decât interpelarea dumneavoastră, picată din senin. Altfel, în cazul în care comentariul ăsta se pierde iarăși aiurea, singura explicație - o spun direct - ar fi că aveți pile.
Nu vă obosiți să-mi răspundeți. Am încetat să vă citesc demult.

5. Da, chiar m-ați deranjat, doamnă! Fiindcă, acum, mi-am făcut un scop din a studia limba română la nivel universitar. Înarmat, deopotrivă, cu brevetul de căpitan de vas și cu licența în filologie, voi reveni în arenă pregătit să fac ordine în acest dezmăț cu dicționare. Și, dacă nu voi reuși să împac știința cu sufletul artistic, atunci voi arde tot ce scrie în subsolurile actualului DEX, cu privire la proveniența cuvintelor noastre dragi. Spre satisfacția domnului Munteanu, voi repara, astfel, onoarea limbii române, bănuită pe nedrept a fi rodul unor obscure mezalianțe.
6. De acord

Doamnă, până să ajung să înțeleg rostuirile din scriitura dumneavoastră, va mai trece timp. Tulbure, pe alocuri, criptică, în mare parte, este posibil să mai am nevoie de încă 43 de ani pentru a mă lumina; ori, asta este echivalent, în timpul terestru, cu niciodată. Până la termen, însă, rămâne sentimentul - neîncercat/vag încercat până acum, prin părțile astea - că mă aflu, citindu-vă, aproape de unul dintre adevărurile pentru a căror înțelegere n-am fost îndeajuns de bine croit. Sper să-mi iertați pluralul cu care am sluțit, un rând mai sus, acel "a-de-verum", însă creierii mei nu acceptă, fizic, dumicați prea mari. Am început să vă citesc din întâmplare, voi continua din convingere și voi renunța să o mai fac doar la momentul când, damblagit de reclame strigate luminos, voi fi confundat vorba cu scrisul.

Dragă doamnă,
Textul dumneavoastră a apărut, se pare, spre a trezi niste fantome de prin mine, pe care le credeam ferecate. Semidoct, oploșit pe lângă limba română ca un câine de pripas, n-am avut râvna și talentul de a o descifra, de a o cunoaște, acolo unde șade ea dezgolită de abuzuri, în plinătatea frumuseții sale goale. Diversele dicționare le-am folosit în scop didactic, să spunem, și numai forțat de împrejurări. Așa am fost învățat: că volumele astea groase sunt bune la ora de "Vocabular", o dată la două săptămâni, la prins muște și la înlocuit piciorul lipsă al vreunui șfonier, doldora de gioarse. Ceva mai târziu, cu titlu întâmplător, am deschis un DEX, iară numai ca să mă cutremur. Revelator, cuvintele mi-au dezvăluit sensul lumii, cu subtitrare în limba română! DEX-ul devenise, brusc, povestea tuturor lucrurilor, dintru început și pâna la mine. Mărturisesc: am închis cartea aia ca pe o Biblie, nu definitiv, ci amânând indefinit clipa în care mă voi găsi pregătit să umblu liber. Încă lipsit de curajul de a ști, încă bântuit de frica de-a-nțelege, vă citesc acum și mă-nclin, cu respect, aflând că soldați ai cuvintelor, aflați în slujba unei limbi pe cale să-și piardă sufletul, duc o luptă subterană, de rezistență, călătorind firesc alături de noi, ceștilalți, printr-o lume ce-și consumă naiv opțiunile, laolaltă cu breakfast-ul.

Despre whiskey (not whisky!), sau cum să trăiești viața asta, de bună voie și nesilit de nimeni...
Fain.

Doamnă-n fustă kaki și sânge tuareg
Așteaptă doar un semn, atâta vor să vadă
Armate de actinii din scufundat talveg
Ca să se ia la harță cu demonul zăpadă.

Bătaia fin-a unei gene beduine
Va însemna-nceputul
Războaielor marine.

Pe bune!? "Năroziile CARE le scoatem pe gură"!? De regulă, mă abțin de la comentarii negative, mă opresc să spun ceva numai dacă e "de bine"... Chiar și-așa, onor editorii aruncă un sfert din ce comentez în off-topic. Ori, direct la coș... Poate nu ați înțeles, domnilor și stimate domnițe: la momentul când ai fost uns cerber, să dormi în post nu mai este o opțiune. Pe lângă faptul că vă aflați în conflict de interese cu site-ul ăsta (și cu editurile pe unde vă publicați creațiunile), comiteți impardonabile acte de siluire a limbii române, din postura de co-autori la faptă. În lumea mea, asta se sancționează cu maximum de puncte, amendă și inchisoare de la 10 la 12 ani de școală. Iar dacă și comentariul ăsta vă sună tot off-topic, mergeți, vă rog, la piață, după ouă.

Domnule, s-a notat: toate acestea, plus încă multe altele, vor fi supuse exercițiului democratic. Nu putem lua hotărâri-de-unul-singur...

Joana, sprijinul tău necondiționat, sincer, m-a ajutat să-mi schimb puțin "strategia de marketing". Poezelele mele au devenit oleacă mai "vandabile", cum aminteai, pe undeva. Sunt convins că doar o mică parte din mesaj trece, chiar și cu forma actuală - lumea n-are timp să caute trimiterile către varii locuri pe care le pun uneori în cuvinte, ori n-are instrucția respectivă. Așa cum, cu siguranță, și eu trec peste poeziile lumii cu ignoranță, în lipsă de cifru. Însă, un lucru simplu poate face o poezie să "treacă": muzica din cuvinte, ritmul. Or, aici, crede-mă, ca muzician (autodidact, ce-i drept), nu am vreo problemă. Sunt un "urechist" bunicel. Versul despre care vorbești nu se incadrează in timpii Epitafului. Poezia asta are o problemă în altă parte, am să încerc s-o rezolv, dar nu acolo. Corect, versul sugerat de tine ar trebui sa fie: "am fost gropar la propriul MEU destin", pt a păstra cadența. Ai să vezi, căci o s-o rescriu. Varianta postată e aia pusă acolo unde a fost scrisă, ieri, la repezeală, pe FB, și se adresa cuiva anume. Am făcut copy-paste, căci ce e poezie.ro, pe alocuri, decât un Facebook, al doilea, mai prost, hihihi...
Mulțam de citire, esti unul dintre motivele șederii mele pe-aici.

Domnule, o intrebare: ard de nerăbdare să aflu ce se-ntâmplă mai departe... trebuie să cumpăr cartea, sau ne mai faceti un pustiu de bine postând și restul?

Multzam, Joana, pentru receptie. Eu mereu am zis ca Luceafarul este despre extraterestri, cui a vrut sa mã asculte. Cui nu, nu.