Mihai Sava

Și, iaca, vin și eu, și zic, Pierdut prin vai și aoleu si barză chioară Cu cai de mare înhămați la dric (Aceeași mare care-mi dă apă la moară...) Aduceți ceva pâine, ceva unt și mizilic Și-un

Hei, Ană, Ană Prinde calul sur de coamă Tăvălește-l jos în iarba Cu miros de busuioc Cu miros de mere stoarse Ia-l și-l strânge între coapse Ia-l și vâră-i în ureche Șarpele mușcat de

Acaru-i vinovat c-a adormit în post Iar turma de vagoane s-a-mprăștiat pe câmp Și-a început să pască arhanghelul mai tâmp Căci să mănânce iarbă părea să n-aibă să rost Si umblă vorba-n staul,

Am aruncat ancora în radă, la Port Said, pe un fel de ceață ciudată, un văl semi-transparent făcut din praf fin de aur si rouă argintie, care fura lucrurilor contururile, până-ntr-acolo încât ele

Mai ajutați, din când în când Un marinar să treacă strada Matroz de roz fără iubire Dați-i un rom, piña colada... Pierdut prin semne, mort în umblet Și beat de-atâtea semafoare Este posibil,

Aici, în întuneric, Trag la iernat vapoare. Când acele din ceas Fac semnul crucii Aici vin cai Să moară în picioare. Muierile cu fusta Strânsă-n brâu Și prunci ce sug la țâță

Salvatorii întârzie În orașul ăsta traficul se află mereu la reflux Felcerii și milițienii își croiesc cu greu Drumul prin mâl A început să ningă Pe obraji de copii se topesc

Sunt exclusiv vegan, d-acu', c-am prins un zvon Precum că porcii zboară, când sar de la balcon Prinși cu pisica-n cizmă de-un martalog cu coarne; Astă minune, dragă, îndeajuns să-ntoarne Credința

Republică Ce scoți funingine pe gură Arzând în pântece cărbuni extrași din evul mediu Aș vrea să-mi dai ceva la mână, vreo procură Nu doar un vot, Ce mă refuză din sinedriu. Îmi trebuie un act

Ceru-i boțit ca un cearșaf Și lipovean, după cătare Și emotiv și fără tiv Și-un pic Nescuturat de praf. Iar cu batista pe țambal Un soare aproximativ E condamnat la extrădare De timpul

Tu, minunato, inimii osândă Discordie-n cerești oglinzi Tu șterge fruntea ostenită Potrivnicelor gărzi de sfinți Împacă-i cum împaci copiii Le desenează căi lactee Și lasă-i înapoi cuminți

Prin târgul moale ca o pernă plimbară logica defunctă Cu adormiții cai de lemn împrumutați de la o nuntă Fără de semne că e vie, lângă cazanul cu compot Sătenii fură adunați, să iscălească, să dea

Picați din cer, cu capul de asfalt Îngeri roze, muiați în mir, trăsnind a vodcă Din nor în sudul ăsta cu năvod, Prea cald Își exersează pescuitul de carași La copcă. Mai mare râsul,

Soldații sunt greu de ucis În războaiele noastre, Tată Ceresc Din o sută de mii de plumbi rătăciți Numai vreo doi nimeresc Ci spune cum faci de nu faci risipă Tu, lunetist de elită Învață-ne

Îneacă valul vag egal Anacolutele sirene Chemând spre mal strivit de mal Miriapodele trireme În cețuri ce ne cad extreme Când peste guri când peste uri Iubirea cea cu înconjur Măsoară norii pe

Mda, deci: mă mut, deci, plec! Din mine, Cu arme și bagaje. În liftul dragostei de sine Oprit între etaje Se piș-un câine maidanez Și-mi cântă un bețiv Trage din pungă prenadez Ecoul meu

Mi s-a umplut năvodul, Îl trage pe baran Pescarul ăl-bătrân De prin bătrâne raiuri Poartă străine haine Vorbesc străine graiuri Rusalcele acestea Din capăt de liman Din lemnul care sunt

Îmi umblă noaptea-n noapte ținându-se de garduri Distante găuri negre iubind fără noroc N-o mai ajută vodca nici trusele cu farduri Nici rochia de stele și nici savantul coc. Alt soi de întuneric

Iubire,-n fine,-am înțeles! Am să mă-ntorc de la cules Urgent voi pune plugu-n pod Și pușca-n lacăte cu cod Și de la Paște, într-un an Tot frământând la cozonaci Voi crește vag