Port Said

Am aruncat ancora în radă, la Port Said, pe un fel de ceață ciudată, un văl semi-transparent făcut din praf fin de aur si rouă argintie, care fura lucrurilor contururile, până-ntr-acolo încât ele deveneau doar o bănuială. La aterizare, mi-am dat seama fericit că, dacă uiți să-ți lipești lentilele de contact, apoi Port Saidul a rămas același, ca-n "Toate pânzele sus!". "Gherasime, ancora o cheie la apă!" am strigat, la mișto, filipacului zgribulit - o umbră nesigură, lângă umbra uriașului vinci. "Haa?!"  a făcut el surprins, de dincolo de pereții mișcători de ceață... "Chief!? .... please?... " a continuat speriat, așa cum te strigă copiiI, când e întuneric... " Da, măh, sunt aici, dă o cheie la apă..." l-am liniștit. Huruitul lanțului venea ca prin vată - tramvaiele din Sălăjean, iarna, căutându-și  șovăielnic liniile îngropate de zăpada căzută peste noapte... *filipac - marinar filipinez (termen cu oarece conotații rasiste, dacă mă iertați...)