Hamlet
Flori de mucigai mi-au crescut in cană.
Sunt blană, și mugurii m-au lăsat,
Mă întreb absent cât am stat.
Nu recunosc camera, e prea mare,
Am 45 de chiștoace de țigări la picioare,
Îmi
Ieri dimineata
De Mine (mihai pintilei)
De ziua mea, dimineața, aveam în program masa la socrii doriți. Culmea, că poți să-ți dorești socrii, dar te înspăimântă ideea meselor împreună. Știți voi,
Personaje: El
Domnița Cellis
Regele
Cellis: De mii de ori visat-am, rău, nespus
Câzând din șa, de sabie străpuns,
În mii de feluri că ai fost răpus
De-acest prea crunt război de la
Un melc ce traverseaza lent,
Atat de lent c-ai timp pentru stupoare
O dara lunga, groasa pe ciment
Mixat cu piatra grea de asteptare.
Ce vad, copaci si crengi metafore in noduri,
Si multe
Regret activ cogniacul si sunca de pe mine
Regret ce se ascunde sub fata de mi-e bine
Regret ce am pe trup, memorii in asprime
Regret ca regretabil toate-au pornit cu tine.
Regret ca am
m-atrag fatal frumoase inimi frante
Caut, gasesc si-ofer un fir de iasca
si cu apriderea-mi copilareasca
reiau ritualul, sperand s-o descante.
Pierdut in veghe, drumu-l obosesc
Plimbandu-ma
ÎNCÃ FIINDCÃ
Îmi e prea frică să accept să-mi fie bine încă.
Sunt speriat fiindcă
Știu c-aș putea, dar nu sunt pregătit să arăt tot ce pot încă,
Și singurul mod în care pot exprima ceea ce simt
AHH...
Mi-e dor de poezia de-altă dată
Adâncă, muzicală și curată,
Unde ideea cea mai fermecată
În castă rimă sta încondeiată.
Jar viu... acum cenușă-a tinereții.
Cin\' ne-a ucis
INÞELEGERE
Mi-e frică să mă simt bine.
Nu pot să zâmbesc pentru tine;
Adică aș putea dacă aș vrea,
Dar zâmbetul meu n-ar însemna
Mai mult decât un om meschin care-ar \'cerca
Să zâmbească
ÎNVINS
Da, m-ați stârpit, și? Durerea-n mine doarme,
Și nu vă fac plăcerea să-mi frec aceste palme,
Să-mi zbat haotic brațul , să-mi ard încheietura,
În încercări deșarte de-a rupe
SLABICIUNE
În viață-am fost mereu delăsător
Dar asta nu te-a-nclus nicicând pe tine
Și realizare-n viața-mi, pe când mor
Va fi mândria că ești lângă mine.
Și lângă mine te-am ținut de
ZI DE ZI
Mă-ntind în pat mai calm ca niciodată
Și cochetez cu gândul de-a muri
Curios dac-am să mă trezesc vreodată
Și dac-ar fi, voi cum m-ați pomeni?
Sunt deprimat, răpus de oboseală
Iar
RUGÃCIUNE
În numele tatălui, și-al fiului, și-al sfântului duh
Eu apelez la tine - altfel la cine?
Chiar nu mai am unde să merg: știi bine.
Îmi calc orgoliul și cad în genunchi - spre
Cea mai înfiorătoare temere îmi e sărutul.
Marchează începutul.
Trecând mai departe, amintirea rămâne;
Cu ea vin idei,
Te gândești cum ar fi fost dacă...
Fabulezi metode noi, cum să-l dai,
Cum
Mă fut, sunt sătul, sunt scârbit,
Nu mai vreau să lupt.
Nu simt că aș avea vreo armă de temut
În apărarea mea s-o folosesc drept scut,
În spatele căruia să mă ascund; dar nu-i de-ajuns,
Pentru
MP