ieri dimineata

Ieri dimineata De Mine (mihai pintilei) De ziua mea, dimineața, aveam în program masa la socrii doriți. Culmea, că poți să-ți dorești socrii, dar te înspăimântă ideea meselor împreună. Știți voi, mereu acele stresuri: Ce bei? Ã, ce beți și dumneavoastră! Păi avem aia aia si aia. Da știu și se vede foarte bine printre paharele de cristal de la naftalină și șervețelele împachetate, tot muntele de alcool se vede, și îl vreeeeeeeau pe totttttt, fi gazdă bună, ce dracu!!! Al doilea pahar. Deja e periculos, transpiri la tâmple, să nu te eticheteze ca alcoolic, pentru că ȘTII deja că va trebui să-l bei și pe al treilea! După el, atenția se mută pe parteneră, pentru că pe la acest al treilea pahar, începe EA să creadă că ai ei te cred alcoolic! În această angoasă, începe ea să bea! Și le dă pe gât mai repede și mai voios ca mine. În acest moment, undeva îmi pâlpâie o biluță, și cu ea groaza: Și vezi deodată cum sub ochii tăi se trasformă socrii în părinți și ea în copilul LOR. Boțul lor de humă pe care tu îl fuți. Și tu poți vedea cu ochiul minții sexul avut cu copilul lor, și ți se pare că și ei îl pot mirosi și, îngrozit cum ești, mai bei un pahar. Stai și conversezi politicos cu părinții despre tot ce nu ar putea ei știi, ca să te păstrezi la suprafața apei, și în tot timpul ăsta te lupți ca nebunul să alungi imaginile porno pe care le ai cu copilul oamenilor cu care stai la masă. Și ți se scoală! Și cine spune că noi gândim cu ambele capuri, zice parțial corect. Noi gândim bine numai cu cel de jos! A trebuit să mi se scoale, ca să mă lovească realitatea! Stau cu socrii la masă și o am sculată! O altă biluță se aprinde puternic, atenționăndu-mă că am uitat cuvântul viitorii, și imediat o alta care zice viitorii foștii socrii. Nu știu însă care de la ce cap vine. Și mai bei un pahar. Cumva se umple imediat ce l-ai golit. În acest moment, simți pe mână un fior, urmat aproape întotdeauna de o durere puternică în pulpă. Și-ți dai seama că iubita ta îți atrage atenția! Și deodată ca prin farmec, se culcă la loc, și-ți dai seama că de ceva timp stai tăcut și bei, în compania viitorilor socrii. Brusc simți nevoia să te scoți, afirmi că ți-e puțin rău, că ai avut o zi grea, și îți anunți intenția de a te duce până la baie. Mai ești sculată? De ce nu te simt? NU TE SIMT!!! Și-ți dai seama că de fapt te fâțâi pe scaun, și că pare că te scapi pe tine! Dac-ar știi ei că încerci să ți-o simți. Și auzi brusc picioarele scaunelor scârțâind pe gresia încă lipicioasă, de la prea mult agent de curățare folosit din exces de zel de către mama copilului pe care-l fuți, și se ridică în aer un miros ușor perceptibil de detergent. Nu poți să știi cât timp a trecut de când ai auzit sunetul, dar știi că oamenii s-au ridicat să-ți facă loc să treci în drum spre baie,... drum pe care tu nu vrei să-l faci. Pentru că te gândești că ai amețit și că te vor vedea, și se vor gândi că-și dau copilul pe mâna unui alcoolist, și brusc se materializează proaspăta amintire a iubitei dând pe gât un pahar, de față cu ai ei. Deja vu! Ea mai dă pe gât un pahar, însoțit de acea durere în pulpă: stau oamenii în picoare să treci tu! Cât timp a trecut? Dacă mă bălăngăn? Și-ți iei inima în dinți și te hotărăști: mulțumesc, Nu BEAU la baie. Și auzi ce ți-a ieșit pe gură, ghicești pe fețele lor uimirea, durerea din pulpă e mai puternică ca niciodată, și te liniștește complet sinceritatea ta, când te auzi spunând: Imi dați vă rog puțină apă? Primești, mulțumești, te ridici și pleci sigur pe picioare, mergi pe hol, având grijă să stai drept și te abții să nu-i dai un șut câinelui care vrea intenționat să te împiedici, și... tot corpul se înmoaie odată cu mâna care părăsește clanța. Ai ajuns. Te gândești dacă să pui zăvorul, decizi că nu. Ești singur, și crește mânia în tine, vrei să dai cu pumnul în ceva, te uiți după lucruri silențioase, hotărăști că aerul e cel mai bun, și deodată ...vezi stratul scorojit de vopsea de la baza ușii, 2 bețe de urechi ascunse ( nu, socrii nu ar face așa ceva) căzute în spatele WC-ului, auzi ca prin vis un univers de sunete, dintre care recunoști doar scaunele picoarelor pe gresia din bucătărie și te doare de mori pulpa. Pui mâna și te tai, dar ce mai contează când vezi piciorul chiuvetei rupt în două bucăți, ambele călare peste tine. Buimac cum ești, nu auzi bătaia în ușă decât când vezi ochii plini de ură ai copilului celor care stau uitându-se la tine cu cea mai inexpresivă privire din univers. Imaginați-vă un alb imaculat, cât vezi cu ochii, împărțit de către cele mai gri linii în cele mai drepte pătrate care ți-au fost date să le vezi, și deodată pâlpâind ca nebunele în mii de variații. Toate biluțele pâlpâie. (Ea: ți-am spus să-l repari. Surprind cu coada ochiului o privire ucigașă în ochii socrului, constatând cu ușurare că nu-i îndreptată spre mine. Mirosul de detergent e foarte puternic aici, și-mi dau seama că am alunecat. (El: nu, pune-l așa cum îi, că ce-o să zică băiatu, în..... Te-ai lovit?) Puternic, încrezător și salvat de orice prezumție, mă ridic triumfător sprijinindu-mă de chiuvetă, care decide să se sprijine la rândul ei de o jumătate a piciorului lipsă, care o lansează direct în vasul WC-ului. Pe pătratele minunat de albe, râuri din cea mai clară apă care mi-a fost dat s-o văd se luptă și se împing, umflându-se deasupra unui canion gri, îmbulzindu-se intr-o creastă tot mai înaltă, amenințând griul devenit mic sub ea. război. Avansul trupelor, șiroind neîncetat din vasul de wc-eu e de nestăvilit, și valul creat se prăbușește în canion, trecând la fel de repede de el, în drum spre al doilea, și al treilea,... antrenând cu el un fir ruginiu.(o fi de la vas, sau de la mine?) Îl urmăresc înpotriva apei, și văd: e tributul meu adus luptei din canion. și mai văd ceva: văd poate pentru prima oară, și-mi propun mereu să văd așa de limpede, pentru tot restul vieții: sunt în budă la viitorii socrii, printre resturile chiuvetei și cu apa din ruinele Wc-ului spălându-mi tăietura din palmă. Și încep să râd. Râd incontrolabil, la singurul gând care-mi trece prin cap: și spun: cada a scăpat! De ziua mea: aveam în program masa la socrii doriți: Mă pun să fac un duș, gândindu-mă că oamenii se spală ca să se fută și că vine un om și duce meșteșugul 20 de ani mai departe. Fiind ziua mea, mă frec bine, alocând timp dublu frecției între buci, intrând chiar un sfert de centimentru înăuntru. Special de ziua mea. Frec cu buretele, curăț pielea moartă, mă spăl de două ori pe cap, aștept 5 minute înte două spălări, tot tacâmul. În tot acest timp mă felicit pentru șamponul meu, mirosul e fantastic, în umiditatea aerului, simți castraveți și condimente foarte fine. E de la Balea, și are și cofeină în el. Mă clătesc, ies din vană, alunec dar mă redresez la timp, mă șterg, mă aranjez, gata. Deschid ușa, fiecare firicel de păr mi se ridică la schimbarea de aer, merg încet înjurând că mi-am lăsat capotul afară, ajung, mă învelesc cu el, gata. cum m-am îmbrăcat, mă ia cel mai mare rău pe care l-am cunoscut vreodată. Nu mai văd, nu mai simt, nu pot să stau în picioare, intru în panică, îmi bate inima ca nebuna, mă întind. Stau nemișcat, și închid ochii. Nu mă ajută. Îi deschid, și văd cum se mișcă totul ca și cum lumea e pusă să vibreze de un dispozitiv pe care mi-aș dori să-l pot patenta. Tre să merg la socri. Nu puteam să mă mișc, nu puteam să vorbesc, tremuram incontrolabil, și mă îmbrăcam să merg la socrii. Viitorii. Ajuns la ei, mă prind că-i de la cofeina din șampon, dar mă felicit că m-am spălat pe tot corpul cu el, mă jenez că stau de față cu socrii și mă gândesc că de vină-i acel sfert de centimetru, și o sun pe mama. E doctor. Îmi zice să iau distonocalm, și dulciuri. Socrii au. E fain să ai socrii care au distonocalm în casă. Încă tremur incontrolabil, o sun pe mama, îmi dă sfat: tărie. Felicit opinia neavizată a socrului, și îi primesc oferta, rad 50 de wisky. E fain să ai socri care au wisky și distonocalm în casă. Gata. și-a făcut efectul. Cam pe la ciorba pe care de obicei n-o mânânc, am coborât ușor și demn cu fața în farfurie (v-am spus că nu mânânc ciorbă, nici supe,), și anunț intenția mea de-a dormi. Alintat de viitorii mei așa cum nu o vor face-o vreodată ca doar socrii, am plecat. Cu capul pe pernă sau în farfurie, nu mai știu. Știu că nu era ciorbă în ea, și că era galbenă ca o pernă. Dar eu altă poveveste am de spus: am fost la un casting la bucurești la o reclamă pentru bere Azuga. E în trend ca orice marcă veche lansată, să fie lansată artistic, așa că o face Mungiu. El e arta la noi, că are premiu Cannes în Franța. Era vorba de soldați de prin anii 70, perioada ultimelor mărturii despre bere Azuga, care plimbau o creangă prin fața geamului căpitanului lor, care dormea. Vroiau să pară că merge cu trenul. Și mai era o scenă cu ei, în care vorbesc despre niște vasluience care se dădeau drept suedence (sau suedeze)(zău că merită paranteza, că nu știu dacă ele știau că se zice suedeze.), pe plaja de la mamaia, care pe atunci era ieftină. Mă întreb cât o să coste berea Azuga, dacă o lansează Mungiu. Și mai era o scenă cu soldații cucerindu-le pe suedence. (nu mă simt confortabil să le spun suedeze, că-s vasluience.) și în scena asta trebuia să fiu la bustul gol. Un sfat pentru cei care merg la castinguri: nu purtati alb sau negru. Nu dă bine pe cameră. Eu purtam un tricou albastru, foarte uzat. deci dădea bine pe cameră. M-am descurcat excelent, am preluat controlul în toate scenele, am făcut o treabă foooarte bună. Dar a venit și scena la bustul gol. Băieții de la casting o păstraseră pentru final. Puteți rămâne la bustul gol? Chestia asta sună chiar mai învaziv decât sfertul de centimetru de la ziua mea. Trei colaci la mare merge, dacă nu-s din grăsime. Așa că m-am conformat. M-am prefăcut că n-am nici o problemă cu asta, chiar nu am o problemă cu asta (e clar că am o problemă cu asta dacă am simțit nevoia să subliniez că n-am o problemă cu asta, și e și mai clar pentru că îi spun evaziv – asta, în loc de grăsime.)deci, m-am așternut pe pătură eu cu toată grăsimea mea, și n-am avut o problemă. Și când au apărut suedencele, m-am îndreptat și netezit exact cum o făceau soldații în fața suedencelor în anii 70. Și eram și cu o sticlă de Azuga lângă mine. (era de tuborg, dar nu în toate cazurile se lucrează cu produsul în sine. Dintre toate produsele, pateul e cel mai greu de digerat. La propriu. )să revin. M-am îndreptat eu, soldat să merg la fete, și a fost foooarte bine. Dar știam că e o problemă cu colacii la soldați. Mai ales dacă-s soldați din 70, și la mare, și se crede că rumânu tre să vadă corpuri frumoase. (oare chiar am o problemă cu corpul meu? Da. Dacă-i vorba de camere video). Bun. N-am luat castingul. Și m-am deprimat. Și mi-am comandat de pe net pastile de slăbit. Naturale. Și sunt clar naturale, pentru că îți dau poluții. Și poluția e o chestie naturală. Da. Simt foarte multe lucruri care le-aș avea de adăugat, dar implică descrieri a căror descriere mă conving să nu le descriu. Am luat pastila, știați că-s de fapt amfetamine? Îți anulează foamea, îți provoacă sete prin uscarea gurii, vei bea multă apă, care-ți va umple stomacul, care-ți va da senzația de saturație, care-ți va anula foamea și mai mult. Și eu mânânc mult, exceptând ciorbe și supe, dar nu mă îngraș. Am colacii de când sunt mic. Pastila am luat-o în condiții foarte rele, fiind deja consumate coniac, bere, moare de varză, friptură cu gogonele (făcute de mama. tre să le dau și la socrii), suc de roșii cu cartofi cu mujdei și smântână și pastă de avocado cu camembert. E foarte bună dar se oxidează repede. Pastilele astea îți dau foarte multă energie. N-am observat, deși înclin să cred asta, gândidu-mă la drumurile și eforturile făcute în acea seară, al căror rezultat a fost o rană, pe langă cunoașterea întregii geografii a canioanelor gri intersectate din baie, în cele mai mici detalii coloristice. Am adormit la 2 dimineața, gândindu-mă la rana care se extindea definitiv mai multe decât un sfert de centimetru, și m-am trezit la 4 dimineța, după probabil mai bine de-o oră de foială prin pat. De dragul dramatismului, m-am gândit să trimit un mesaj profei cu care aveam ore de la 11: Mi-e foartee rău, nu pot să vin azi. Și ea va fi ultragiată de ora trimiterii mesajului, dar va aprecia sinceritatea gestului, și voi fi scutit. l-am scris, l-am salvat, dar în final nu l-am trimis, ci m-am apucat pe la 5 jumate să-mi fac tema pentru ora 11, în jurul orei 8 30 capitulând. Trebuia să-mi deschid din nou rana. (aveți idee cum arată o rană deschisă? Vă zic eu, ca un cur!) am trimis un mesaj, care nu părea sincer, dar eu niciodată nu par sincer când îmi cer scuze, probabil pentru că o fac atât de des, și m-am culcat, rănit și deshidratat. La următoarea oră, dintr-un sentiment de profundă sinceritate, i-am arătat mesajul salvat, dar nu m-a crezut, și ma învitat să scriu un monolog. Spre surprinderea ei l-am scris, și m-a obligat să-l și fac. Așa că iată-ne aici.