Cum mângâie dulce, alină usor
Speranta pe toti muritorii !
Tristetă, durere si lacrimi, amor,
Azilul îsi află în sânu-i de dor
Si pier, cum de boare pier norii.
Precum călătorul prin munti
Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu inger de paza,
Incins cu o haina de umbre si raze,
C-asupra-mi c-un zimbet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui intr-o palida
De-or trece anii cum trecura,
Ea tot mai mult îmi va place,
Pentru ca-n toat-a ei faptura
E-un \"nu stiu cum\" s-un \"nu stiu ce\".
M-a fermecat cu vreo scânteie
Din clipa-n care ne vazum
Când amintirile-n trecut
Incearca să mă cheme,
Pe drumul lung si cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Deasupra casei tale ies
Si azi aceleasi stele,
Ce-au luminat atât de des
Induiosarii
Te duci si ani de suferinta
N-or sa te vaza ochi-mi tristi,
Inamorati de-a ta fiinta,
De cum zambesti, de cum te misti.
Si nu e bland ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul
Pe aceeasi ulicioara
Bate luna în feresti,
Numai tu de dupa gratii
Vecinic nu te mai ivesti !
Si aceiasi pomi în floare
Crengi inting peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie
Din valurile vremii, iubita mea, rasai
Cu bratele de marmur, cu parul lung, balai -
Si fata stravezie ca fata albei ceri
Slabita e de umbra duioaselor dureri!
Cu zimbetul tau dulce tu mingii
De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!
Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ti
Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec si mor
Ca si miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra
Când tot se-nveseleste, când toti aici se-ncântă,
Când toti îsi au plăcerea si zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-al patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.
Si
Iubind în taina am pastrat tacere,
Gindind ca astfel o să-ti placa tie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da
Atat de frageda, te-asemeni
Cu floarea alba de cires,
Si ca un anger dintre oameni
In calea vietii mele esi.
Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Si de la crestet pana \'n
Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o să poarte
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirind cuvinte goale
Ce din
Neguri albe, stralucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le intinde pe cimpie;
S-adun flori în sezatoare
De painjen tort să rumpa,
Si anina-n haina noptii
Boabe mari de piatra
Ah ! garaga pântecoasă doar de sfesnic mai e bună !
Si mucoasa lumânare sfârâind săul si-l arde
Si-n această sărăcie, te inspiră, cântă barde --
Bani n-am mai văzur de-un secol, vin n-am mai băut
Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i
Charlottenburg, 5 februarie 1874
Prea stimate Domn,
Vă multămesc din inimă pentru perspectiva unei eventuale numiri a umilei mele persoane în mult-grăitoarea calitate de profesor de
De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?
De ce pustiu mi-e capul,
Viata într-un fel?
Si tu... tu esti aceea
Ce mă întrebi
Departe sunt de tine si singur lângă foc,
Petrec în minte viata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trait,
Ca sunt batrân ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe
(dupa N. Lenau)
Vintu-o foaie vestejita
Mi-au adus miscind fereastra -
Este moartea ce-mi trimite
Fara plic scrisoarea-aceasta.
Voi pastra-o, voi intinde-o,
Intre foile acele,
Ce le am din
Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu inger de paza,
Incins cu o haina de umbre si raze,
C-asupra-mi c-un zimbet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui intr-o palida
Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator,
Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna
Căci unul erau toate si totul era una,
Pe când pamantul, cerul,
