S\'a dus amorul, un amic
Supus amandurora;
Deci canturilor mele zic
Adio tuturora.
Uitarea le inchide \'n scrin
Cu mana ei cea rece,
Si nici pe buze nu-mi mai vin
Si nici prin gand mi-or
Se bate miezul noptii în clopotul de-arama,
Si somnul, vames vietii, nu vrea să-mi ieie vama.
Pe cai batute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asaman intr-olalta viata si cu moarte;
Ci cumpana
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viata-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă destept
Si cu bratele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca
Peste virfuri trece luna,
Codru-si bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul suna.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemingiiet
Indulcind cu dor
\"Ape vor seca în albie, scrie G. Calinescu în biografia lui Eminescu, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte-o stea va vesteji pe cer în departari, pâna ce acest pamânt
Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.
De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit să n-o mai poti uita
Viata ta
Afara-i toamna, frunza \'mprastiata,
Iar vantul svirle \'n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr\'un cias gandesti la viata toata.
Pierzandu-ti timpul tau cu
Cand insusi glasul gandurilor tace,
Ma \'ngana cantul unei dulci evlavii,
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea noptii bland insenina-vei
Cu
Somnoroase pasarele
Pe la cuiburi se aduna,
Se ascund în ramurele -
Noapte buna!
Doar izvoarele suspina,
Pe când codrul negru tace;
Dorm si florile-n gradina -
Dormi în pace!
Trece lebada
Pe langa plopii fără sot
Adesea am trecut;
Mă cunosteau vecinii toti-
Tu nu mai cunoscut.
La geamul tau ce stralucea
Privii atât de des;
O lume toata-ntelegea-
Tu nu mai inteles.
De cate
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca;
Tresarind în cercuri albe
El cutremura o barca.
Si eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult si parc-astept
Ea din trestii să rasara
Si
Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama -
Kamadeva, zeul indic.
El veni, copilul mândru,
Calarind pe-un papagal,
Avind zimbetul fatarnic
Pe-a lui buze
Noaptea potolit si vinat arde focul în camin;
Dintr-un colt pe-o stofa rosa eu în fata lui privesc,
Pin\'ce mintea îmi adoarme, pin\'ce genele-mi clipesc;
Luminarea-i stinsa-n casa... somnu-i
De-acuma nu te-oi mai vedea,
Ramii, ramii cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.
De astazi dar tu fă ce vrei,
De astazi nu-mi mai pasa
Ca cea mai dulce-ntre femei
Mă lasa.
Căci nu mai
Cum mângâie dulce, alină usor
Speranta pe toti muritorii !
Tristetă, durere si lacrimi, amor,
Azilul îsi află în sânu-i de dor
Si pier, cum de boare pier norii.
Precum călătorul prin munti
Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negresti mai multe topuri;
Si când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’la pământ
Si de-a sta ca să-ti vorbească
Să
