Pe aceeasi ulicioara
Bate luna în feresti,
Numai tu de dupa gratii
Vecinic nu te mai ivesti !
Si aceiasi pomi în floare
Crengi inting peste zaplaz,
Numai zilele trecute
Nu le fac să fie
Noaptea potolit si vinat arde focul în camin;
Dintr-un colt pe-o stofa rosa eu în fata lui privesc,
Pin\'ce mintea îmi adoarme, pin\'ce genele-mi clipesc;
Luminarea-i stinsa-n casa... somnu-i
Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu inger de paza,
Incins cu o haina de umbre si raze,
C-asupra-mi c-un zimbet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui intr-o palida
(dupa N. Lenau)
Vintu-o foaie vestejita
Mi-au adus miscind fereastra -
Este moartea ce-mi trimite
Fara plic scrisoarea-aceasta.
Voi pastra-o, voi intinde-o,
Intre foile acele,
Ce le am din
Departe sunt de tine si singur lângă foc,
Petrec în minte viata-mi lipsita de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trait,
Ca sunt batrân ca iarna, ca tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe
De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?
De ce pustiu mi-e capul,
Viata într-un fel?
Si tu... tu esti aceea
Ce mă întrebi
Cum mângâie dulce, alină usor
Speranta pe toti muritorii !
Tristetă, durere si lacrimi, amor,
Azilul îsi află în sânu-i de dor
Si pier, cum de boare pier norii.
Precum călătorul prin munti
Prin nopti tacute,
Prin lunce mute,
Prin vantul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Vad un obraz.
Lumea senina,
Luna cea plina,
Si marea lina
Icoana-i
Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama -
Kamadeva, zeul indic.
El veni, copilul mândru,
Calarind pe-un papagal,
Avind zimbetul fatarnic
Pe-a lui buze
Multe flori sunt, dar putine
Rod în lume o să poarte
Toate bat la poarta vietii,
Dar se scutur multe moarte.
E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirind cuvinte goale
Ce din
Iubind în taina am pastrat tacere,
Gindind ca astfel o să-ti placa tie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.
Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da
Când tot se-nveseleste, când toti aici se-ncântă,
Când toti îsi au plăcerea si zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-al patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.
Si
Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec si mor
Ca si miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra
De cite ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheata mi-apare inainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arata,
Departe doara luna cea galbena - o pata;
Iar peste mii de sloiuri de
Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negresti mai multe topuri;
Si când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’la pământ
Si de-a sta ca să-ti vorbească
Să
Pe langa plopii fără sot
Adesea am trecut;
Mă cunosteau vecinii toti-
Tu nu mai cunoscut.
La geamul tau ce stralucea
Privii atât de des;
O lume toata-ntelegea-
Tu nu mai inteles.
De cate
