Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ploaia Mugurelui Sărat

De Remus, Ramas

1 min lectură·
Mediu
M-am săturat , Eu, Vântul
Să tot colind cireșul ăsta tembel
Pentru-un biet fruct
Copt de anul trecut
Pe care poate l-a cules cineva
De habar n-am când,
Mă dau cu coastele de toate crengile
Mă zgârii de toate frunzele
Odată și odată o să-l golesc
Cu TOTUL
De ramuri, de trunchi, de rădăcini,
Numai pământul o să îl las.
Atunci, Eu , Vântul,
O să mă sădesc în locul Lui
Și o să fac fructe de nori
O să întunec soarele
Cu o cireașă sfrijită
Pe care
O va culege , poate, cineva
Vreun trecător grăbit și flămând.
Sau poate o să-mi treacă
Vremea Coptului...
002.982
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
106
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Mihai Chitez. “Ploaia Mugurelui Sărat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-chitez/poezie/4942/ploaia-mugurelui-sarat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.