Poezie
Intermezzo
1 min lectură·
Mediu
timpul e gol
iar noaptea geloasă pe strigătul luminii
nu mă mai bucur de liniștea zăpezii
amintirile se dezbracă de căldură
cuvintele-clopotele gândului clădesc tăcere
stau pe un colț de speranță
unde nu există flori
doar frigul părerilor
ceilalți..
ca într-o piesă de teatru la fereasta sufletului
se joacă cu depărtarea mea de culorile vieții
dimineața încă doarme
somnul ei naște o ceață albastră în tinerețea norilor
câtă neliniște în glasul luminii
ce o căutăm, năuci...
înlăcrimați de spaimă,
fiecare din noi se ascunde în tăcere
în necunoscuta voce a zidurilor
și nu ne dăm seama...
cât ne depărtăm de noi...
noapte bună
freamăt înmugurit
015268
0
nu vrei sa iti completezi numele "de artist" ca sa primesti nivelul 100.