Poezie

ceasul mort

1 min lectură·24 martie 2012

Mediu

la mine în subsol șobolanii știu cine sunt

îmi oferă umărul și-mi susțin ochii când mă apucă plânsul

sau îmi spun acele vorbe bune

fără de care un mort nu poate exista

iar dacă întâmplător când mergi spre casă

te atrage un fir de întuneric și-ți bagi privirea în el

n-o să ai parte de un spectacol trist

doar o beznă în care atârn ca un clopot

care n-a bătut niciodată a naștere

pendulez uneori

și-i dau timpului o mână de ajutor

cuprins în același timp de spaima

ca nu cumva cineva

curios să vadă ce s-ar întâmpla dacă ar arunca

cu o fereastră în unul din zidurile mele

să-mi lumineze inima cu o lanternă

descoperind astfel mișcarea

șobolanii știu cine sunt

îmi spun că trebuie să mă întorc

să întreb de unul de altul ce nume mi s-ar potrivi

să uit limba mea și s-o învăț pe-a ei

dar eu plâng

plâng și-i îmbolnăvesc de reumatism

știu că nimeni nu va vedea copilul

care-și poartă cu atâta mândrie putregaiul

și chiar dacă l-ar zări

nu-i vor împrumuta burta nici în ruptul soarelui

003.200

mihai carabet. “ceasul mort.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-carabet/poezie/14003763/ceasul-mort

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.