Poezie
AntOM
Cuantei de acțiune
1 min lectură·
Mediu
Aveam chiar forma mea,
căci mă vedeam venind și din trecut.
Concomitent, mă îndreptam
spre locul întâlnirii
cu mine însumi
și toată devenirea aceasta
mă uluia.
Cu cât m-apropiam din viitor,
înțelegeam mai tare
sclipirea mea,
Antom.
Din dincoace de mine
m-apropiam prudent și
nu-mi venea să cred
că tot eu sunt acela.
Dar ce lumină radiază
această întâlnire și
ce căldură-mi arde-acum ființa ?!
Văpăi neomenești lucesc în spațiu
iar sacră, devenirea luminoasă
se stinge-ncet lăsând în locu-acesta vid.
Aproape dispărut,
eu,
martorul acestei întâlniri
n-aș mai dori să mă-ntâlnesc
vreodată
cu mine însumi.
002.039
0