Poezie
Moartea Luminii
1 min lectură·
Mediu
Eu mor.
Mă-ngrop sub pleoapa ta
în cel mai trist mormânt
ce-a fost vreodată-n lume.
Iar Dumnezeu va ști
că Universul său
cu-alaiul de lumină și iubire,
s-a prăbușit, captiv în veci,
în ochiul unui Prinț Nomad
trimis de umbra nopții
să năruie Lumina.
Mă sting în ochiul tău,
ca să renasc un foc
pustiitor,
când pleoapa-ți vei deschide.
Iar Dumnezeu va ști
că s-a pierdut pe Sine
și strălucirea Sa,
când m-a lăsat să mor,
în ochiul unui Prinț Nomad
trimis de umbra nopții
să năruie Lumina.
Trec în neant,
Fiind privirea ta
de flacără
ce-ncearcă să pârjolească lumea.
Iar Dumnezeu va ști
Că Eu, Lumina Sa
M-am transformat în foc
Pirzându-mi nemurirea,
în ochiul unui Prinț Nomad
trimis de umbra nopții
să năruie Lumina.
002.226
0