Poezie
Blasfemie idiopatică de luni, nuștiucîtdecembrie
3 min lectură·
Mediu
Doamne,
dacă-s după chipul și asemănarea ta,
tare trist și-aiurea o fi fiind în rai!
Scrii poezii și tu, Doamne?
Asculți seara Bach?
Și tu mănînci la cină, pufuleți?
Te-mbraci tăcut și repede dimineața
Și fugi la serviciu, cu ochii pe ceas
Să nu care cumva să-ntîrzii vreun minut?
Tușești pe ascuns, Doamne, în spatele măștii,
să nu dai curs întrebării vreunui sfînt mai curios:
- Ce-ai, Doamne?- ai răcit?
Sau nu care cumva e-un covid prea sfînt care te-ncearcă?
Și tu să răspunzi
lăcrimînd pe dinlăuntru:
- Taci, bre! E de la țigară!
Ai frici din astea, din altă lume?
Te ia cu transpirații reci cînd se uită cineva la tine
așa, degeaba?
că dacă-ți cere ceva ce nu poți să-i dai....
nu că n-ai vrea,
dar nu poți... că nu poți nici tu tot, am văzut.
Sari, țopăind aiurea,
peste umbrele jilave ale celor din jur,
cu gîndul ivit apoi, de nicăieri,
că dacăă....dacă, doamneferește,
le tai norocul? Căci tu ești bun,
așa e definiția ta la carte,
cel bun și cel drept, nu?
Și-i vrei norocoși pe toți.
(te-ntrebi apoi, rînjind în barbă,
cît naiba noroc am dat ăstora? nebun ce-am fost)
Realizezi diminețile în care ești ușor autist,
ușor atins de vreun spectru d-asta,
psihic/ psihotic/ psihedelic,
că parcă prea nu ți se leagă nimic!
Știi, Doamne, oricît te-aș iubi, sau oricît nu,
cinstit vorbind,
Eu cred că nu-ți prea iese nimic.
Bine, n-am decît viața mea
la care să mă raportez când spun asta,
Dar cred că e suficient,
eu fiindu-mi propria măsură.
Ce nevoie am de măsurile celorlalți? De etaloane?
Eu doar mie mi-ajung!
Scrii poezii, Doamne?
Despre ninsori asimptomatice și triste,
despre umbre de oameni
incongruenți cu trecutul apropiat,
sau despre iubiri neîntrupate
întinse peste hibernarea,
dusă pe pustii,
a inimii mucegăite în secunda de-apoi
dintr-un răspoimîine neîntîmplat?
Despre ce scrii, Doamne, tu?
Metaforele tale-s din alte universuri?
Cuprind gîndirea ta, ca ale mele?
Sau poate pictezi? Ori sculptezi de zor
în marmure cenușii și ude?
De la tine ne vin anotimpurile-astea întortocheate
ca pictura naivă pe sticlă?
Tu, Omule, tu, Doamne,
că nici nu mai știu cum să-ți zic,
tu ne dăltuiești în fiecare zi altfel decît ieri?
Și mai urît ca mîine?
(Doamne,
dacă sînt după chipul și asemănarea ta,
tare urît o mai fi fiind în rai!)
Mai lasă-m'-aici o vreme,
unde nu mi-e nici bine,
nici rău nu mi-e!
Om oi fi fiind și tu,
pînă la urmă!
Mai necuprinde-te, mai neiubește-te, mai du-te-n noroc să te duci,
poate așa, gol de toate astea, pămîntene,
să-ti fie și ție bine,
și-apoi,
întoarcă-ni-se și nouă,
înmiit!
01643
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Mihai
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 436
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 79
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Mihai. “Blasfemie idiopatică de luni, nuștiucîtdecembrie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-mihai-0060396/poezie/14187771/blasfemie-idiopatica-de-luni-nustiucitdecembrieComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
textul acesta chiar mi-a adus un zâmbet pe față, cumva amuzat de cum l-ai înghesuit pe Doamne- Doamne :)