Doamne, fără Tine,
N-am vedea Lumină.
Doamne, fără Tine,
N-ar mai crește grâne.
Fără Tine, Doamne,
Am fi seci și palizi.
Doamne, fără Tine,
Am surâde oare?
Doamne, fără Tine,
Nu ar mai fi
O, noapte albă,
Noapte senină și suavă,
Adu-mi-o înapoi în grabă!
Mă prăpădesc de dor...
Ca un ecou,
Îmi amintesc în vis
O dragoste de necuprins:
Mă prăpădesc de dor...
Din când în
Plecaseși, într-o noapte, departe...
A fost o hotărâre care-a lăsat în urmă suspine.
- Oh, nu te-ai gândit atunci că e finalul,
Unei lumi divine!
Cât de frumos era...
În fiecare seară
Nu mă lași să te iubesc,
Dar lasă-mă ca să trăiesc!
Privirea ta aruncă foc,
Mi-e greu să uit și nici nu pot,
A ta privire și-un lasou
al brațelor ca un ecou,
la tot ceea ce speram să vină,
A
Simt un dor prelung acum,
Când privirile noastre tocmai s-au pătruns,
Îmbrățișându-se un pic prea pasional,
Încât, pentru o clipă n-au mai respirat.
Îmi ascund sufletul în unghere secrete,
Pe
Și pentru că e soare-acum,
Dar întuneric pe-un alt drum,
Nu pot să nu stau să privesc
Și lumea în care trăiesc.
E prea pustiu, e prea uscat,
E chiar lipsit de Împarat,
Nu pot să cred și
Din linul amor te-am văzut astăzi,
Cum te scurgeai în valuri albastre,
Cu ochi senini, rotunzi și calzi sub pleoape,
Mă tot întreb: cât o sa-mi fii aproape?
Dar de ce fugi și te-amăgești,
Și ce dacă doar acum,
pentru-o clipă m-a pătruns,
O veselă rază în suflet
Făr’ să știu cum a ajuns?
Și ce dacă dup-un veac,
A venit și n-a plecat,
Acel semn nemarginit
La moment
Aș vrea să fim un cerc de flori,
În pacea unei seri târzii,
Să așteptăm, să privim nori...
Petalele să le unim, în zori de zi.
***
Aș vrea să fim doi pomi frumoși,
Care-și zâmbesc
Dor de tine
Scriu poezii, respir prin tine.
Nu te-am uitat, trăiești în mine.
În fiecare clipa-mi amintesc de tine:
Îmi este atât de dor de tine...
***
Nu sunt doar niște vorbe
Și cum priveam nefericit: adânca ta privire,
Rememorând: nechibzuit a fost să-mi ies din fire.
”-Îmi pare rău că te-am lovit, preascumpa mea iubire,
Cu sufletu-ți de înger blând, tu vei putea
În inima ta, iubitul meu
Mă cuibăresc acum și-mereu.
Oricât de tare mă-alungi,
Nu pot pleca.
Ți-e dor și știu, dar tu nu spui,
Stai trist, tăcut și încă-nduri.
Orice semn, gând sau
Simt o frică și-un gust amar
Când sunt cu tine și mă apropii iar
Mă alungi, mă vrei, nu stii…
În iluzii te scufunzi.
Þi-e frică să iubești. De ce?
Ce viață-avem făr’de-mplinire?
Și iat-o
Hai sa ne dezbrăcăm, hai să fim noi, hai să fim goi…
S-ăruncăm toate măștile departe,
În cea mai îndepărtată zare, și să uităm tot.
Să nu ne mai mințim nici măcar frumos.
Mă hrănesc cu filme de
Dumneavoastră, domnul meu,
Faceți pași făr’ de ecou
Și privirea-vă e mireasmă
Ce era cu “floare-albastră”?
Pe cărări nemaiatinse,
Visul glasului se stinse,
Încotro mă-ndrept eu oare?
Când
