Poezii

Plecaseși, într-o noapte, departe... A fost o hotărâre care-a lăsat în urmă suspine. - Oh, nu te-ai gândit atunci că e finalul, Unei lumi divine! Cât de frumos era... În fiecare seară

O, noapte albă, Noapte senină și suavă, Adu-mi-o înapoi în grabă! Mă prăpădesc de dor... Ca un ecou, Îmi amintesc în vis O dragoste de necuprins: Mă prăpădesc de dor... Din când în

În inima ta, iubitul meu Mă cuibăresc acum și-mereu. Oricât de tare mă-alungi, Nu pot pleca. Ți-e dor și știu, dar tu nu spui, Stai trist, tăcut și încă-nduri. Orice semn, gând sau

Doamne, fără Tine, N-am vedea Lumină. Doamne, fără Tine, N-ar mai crește grâne. Fără Tine, Doamne, Am fi seci și palizi. Doamne, fără Tine, Am surâde oare? Doamne, fără Tine, Nu ar mai fi

Aș vrea să fim un cerc de flori, În pacea unei seri târzii, Să așteptăm, să privim nori... Petalele să le unim, în zori de zi. *** Aș vrea să fim doi pomi frumoși, Care-și zâmbesc

Și cum priveam nefericit: adânca ta privire, Rememorând: nechibzuit a fost să-mi ies din fire. ”-Îmi pare rău că te-am lovit, preascumpa mea iubire, Cu sufletu-ți de înger blând, tu vei putea

Dor de tine Scriu poezii, respir prin tine. Nu te-am uitat, trăiești în mine. În fiecare clipa-mi amintesc de tine: Îmi este atât de dor de tine... *** Nu sunt doar niște vorbe

Hai sa ne dezbrăcăm, hai să fim noi, hai să fim goi… S-ăruncăm toate măștile departe, În cea mai îndepărtată zare, și să uităm tot. Să nu ne mai mințim nici măcar frumos. Mă hrănesc cu filme de

Și pentru că e soare-acum, Dar întuneric pe-un alt drum, Nu pot să nu stau să privesc Și lumea în care trăiesc. E prea pustiu, e prea uscat, E chiar lipsit de Împarat, Nu pot să cred și

Dumneavoastră, domnul meu, Faceți pași făr’ de ecou Și privirea-vă e mireasmă Ce era cu “floare-albastră”? Pe cărări nemaiatinse, Visul glasului se stinse, Încotro mă-ndrept eu oare? Când

Și ce dacă doar acum, pentru-o clipă m-a pătruns, O veselă rază în suflet Făr’ să știu cum a ajuns? Și ce dacă dup-un veac, A venit și n-a plecat, Acel semn nemarginit La moment

Nu mă lași să te iubesc, Dar lasă-mă ca să trăiesc! Privirea ta aruncă foc, Mi-e greu să uit și nici nu pot, A ta privire și-un lasou al brațelor ca un ecou, la tot ceea ce speram să vină, A

Simt o frică și-un gust amar Când sunt cu tine și mă apropii iar Mă alungi, mă vrei, nu stii… În iluzii te scufunzi. Þi-e frică să iubești. De ce? Ce viață-avem făr’de-mplinire? Și iat-o

Din linul amor te-am văzut astăzi, Cum te scurgeai în valuri albastre, Cu ochi senini, rotunzi și calzi sub pleoape, Mă tot întreb: cât o sa-mi fii aproape? Dar de ce fugi și te-amăgești,

Suferință Am fost atinsă de dragoste Și m-am simțit învăluită de caldură, Noptile-mi erau senine si pline de