Poezie
Din ciclul buzelor mele pentru necuvântat-3
1 min lectură·
Mediu
Dacă ți-aș dedica un stol de poeme nemaispuse nu ți le-aș putea caligrafia pe toate la fel.
ci altfel..
s-ar rosti altfel,
ar semnifica altfel,
fiecare literă ar decela o altă nuanță din tine ca-ntr-un desen cu cărbune
și tot așa până ai deveni gri..ai deveni cum nu ești.
Dar vezi, creierul meu se îndeletnicește asiduu cu arta fotografierii luminii în aceeași unică și sublimă ipostază.
și așa îmi transmite fotografia
până la rădăcinile părului
și
pănă-n vârful degetelor
și
până-n atriul drept al inimii
și....
de-asta dura căldura așa puțin.
....de-asta.
De la fotografierea fotografiei.
și știi de ce?
Fiindcă eu nu creez lumina.
astfel o pot copia mereu și mereu perfect.
Altceva creez eu..
Lumina aceasta de la Soare-Apune este călduță doar cât să-ți înmoaie mâinile și nasul.
Te-ai învelit de tot în lumină.
nu-ți mai zăresc drumurile de sub pleoapele adormite.
002.192
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Abagiu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 144
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Abagiu. “Din ciclul buzelor mele pentru necuvântat-3.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-abagiu/poezie/246872/din-ciclul-buzelor-mele-pentru-necuvantat-3Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
