Miclăuș Silvestru

tot alfabetul în clasele primare scris caligrafic - dialectul satului învățat de la bătrâni

Joc pe el... și iar răsare, Îl culeg - cu el sparg fierul, Bat chiar icre... de-o mâncare; Mi-l ghicească... pișicherul!

Să te-ascunzi de-o ploaie „fulger”, Te retragi în loc ferit, Îi zici șut dat nu de-un înger Chiar în locul potrivit.

Multă-alamă - nu-i o tonă - Strălucește - nu-i afonă; Prin strâmtoare-i intră aer, Cel ce suflă-n ea... nu-i fraier.

Deghizată, chiar bizară Printre frunze tropicale, În veșminte monahale Întâlnită-n orice țară.

un strat gros de praf pe cerdac și pe praguri dar nicio urmă... păsărele dimprejur seara iarăși la streșini

ciorile în stol rotind deasupra viei apoi atacul - vechea sperietoare cu haine zdrențuite

știu un om un oarecare la câmpie-ntr-un bordei veșnic fără pernă doarme și-i sărac lipit pâmântului deși e-ncărunțit și la plete și la barbă gârbov nu-i deloc vesel precum ciocârlia ziua-i face

în locul tău iubito e strânsă perna nu-i vina ta nu-i vina mea e vina sorții ce ne-mpinge ne ține-ndepărtați prin colțuri neumblate ale lumii iluzionat aștept întruparea

mănunchi de mlajă sub brațul bunicului ajuns la vie - în traista de pe umăr apă și de-ale gurii

noaptea ploioasă sloboade fulgerele în văzul lumii - șerpii se ascund mereu de vederea omului

Gol mereu și nu-l îmbraci, Nu-i motanul „Sil” și bleg, Tot de-l pui în tot ce faci Îți rămâne tot întreg!!!

Glasul nostru românesc Și hârtia franțuzească Fac în graiul cel nemțesc Finisarea mai... firească!

Făt, crescut un an, de oaie, Ce-i păstrat pentru-nmulțire; De blăniță-or să-l jupoaie, Când sfârșește-a sa menire. R: cârlan - cârlani